Perioada de toamnă este una dintre cele mai aglomerate din punct de vedere al cazărilor. Începutul de an şcolar şi cel de an studenţesc fac ca piaţa de închirieri să explodeze efectiv. Cum numărul de cereri este foarte mare şi de la an la an în creştere, studenţii îşi caută cu interes o piaţă alternativă. Astfel, metoda închirierilor în regim hotelier pare să atragă atenţia.

Ce implică regimul hotelier

Cu un grad de confort ridicat, cu intimitatea fiind o notă de bază în această ecuaţie, regimul hotelier este mai atractiv ca oricând. Este o fuziune între sistemul clasic de închiriere și cel clasic al opţiunilor dintr-o unitate de cazare precum un hotel. Aşadar, doritorii ajung să se desfăşoare în voie într-un apartament, având condiţiile regeşti de la hotel.

Desigur, opţiunile sunt cu mult mai multe. Zonele sunt şi ele bine alese, astfel că fără a limita la o singură locaţie, o locuinţă în sistem hotelier se prezintă avantajos. În primul rând, poate fi vorba atât de apartamente cu 2, 3 camere, cât şi de garsoniere. Locaţiile vizează de regulă zone de interes precum cele centrale sau bulevarde importante.

În capitală, astfel de închirieri pot viza zona Moşilor, Negru Vodă, Decebal, Coposu printre altele. Preţurile sunt şi ele variate, pe măsura opţiunilor şi dotărilor; spre exemplu, în lista de garsoniere in regim hotelier in Bucuresti preţurile încep cu 30 euro şi pot ajunge şi la 55.  Atenţie însă, preţul scade pe măsură ce numărul de nopţi este tot mai mare.

Dacă perioada aleasă este îndelungată, cu atât mai mult este şi convenabilă metoda de închiriere în sistem hotelier. Asta aduce câştigul confortului, când studenţii îşi pot alege cu mult mai uşor spaţiul de locuit, având însă în vedere toate cerinţele necesare pentru perioada lor de şedere. Nu se face compromis de calitate, ba dimpotrivă.

Avantajele regimului hotelier 

În contextul actual, în rândul studenţilor chiria este o povară. Resursele financiare se împart între chirii şi alte nevoi, preţuri mai scumpe faţă de anii precedenţi. Asta şi pentru că ofertele măresc preţurile, un număr crescător an de an. Aşadar, văzută ca o alternativă şi chiar una modernă, închirierea în regim hotelier aduce confortul casei şi căldura unui cămin la sistem avantajos şi acceptabil.

De asemenea, la fel ca şi alte situaţii de închiriere se poate opta pentru a împărţi spaţiul de locuit. În funcţie de astfel de nevoi, agenţia ce pune la dispoziţie închirierea prezintă şi opţiunile incluse şi face menţionări despre câte persoane pot locui în acel spaţiu. Atenţie, există politici diferite de la caz la caz.

Desigur că la asta se adaugă şi faptul că dotările complete ale bucătăriilor şi ale fiecărei camere în parte face că orice student să aibă la îndemână cele necesare. Fără a mai fi necesar un disconfort şi a îngreuna situaţia cu lucruri mutate, o locaţie în regim hotelier salvează timp şi energie.

Avantajele de acest gen sunt deja descoperite în rândul studenţilor, mai cu seamă în rândul celor care au gustat deja piaţa de închirieri. Într-o notă comparativă, acesta este şi publicul cel mai conştient de avantaje, ştiind deja ce implică restul opţiunilor.

Facebook Comments
Alternativa studenţilor şi cum să stai într-o locuinţă ca la hotel
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?