Statisticile din 2019 dezvăluie evoluția oscilantă a pieței imobiliare în România. Deși unii specialiști imobiliari prevedeau că în acest an va avea loc o criză în sectorul imobiliar, acestea nu s-au concretizat. Totuși, piața imobiliară a suferit un declin consistent în ceea ce privește numărul de tranzacții imobiliare. Dacă în prima jumătate a anului numărul tranzacțiilor a fost mult sub media din 2018, în a doua parte s-a mai recuperat din diferență. Conform statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în acest an (ianuarie – noiembrie 2019) au fost încheiate 489.690 tranzacții, în scădere cu circa 7% față de perioada similară de anul trecut, atunci fiind înregistrate 527.311 contracte.

Și în luna noiembrie s-a înregistrat o scădere consistentă față de octombrie, dar o mică creștere față de noiembrie 2018.

„În luna noiembrie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 48.360 de imobile, cu 9.974 mai puține față de luna octombrie 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare – cumpărare, la nivel național, în luna noiembrie a acestui an este cu 1.847 mai mare față de perioada similară a anului trecut”, transmite ANCPI.

Mai multe ansambluri rezidențiale noi

Anul 2019 a fost unul foarte activ din punct de vedere al construcțiilor. „În perioada 1.I-31.X.2019, faţă de perioada 1.I-31.X.2018, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 27,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 22,9%”, precizează Institutul Național de Statistică.

Mai mult, INS dezvăluie că în primele trei trimestre ale anului 2019 (ianuarie – septembrie) au fost date în folosință mai multe locuințe noi. „Pe medii de rezidenţă, în trimestrul III 2019, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (58,7%). Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul III 2019, faţă de trimestrul III 2018, a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 2027 de locuinţe, iar cele din fonduri publice, au scăzut cu 157 de locuinţe”, arată datele INS.

Clujul și Bucureștiul domină piața imobiliară

Cele două orașe conduc în majoritatea clasamentelor din sectorul imobiliar. În Cluj-Napoca se înregistrează cea mai mare medie de prețuri/mp din țară, în timp ce capitala se mândrește cu cele mai numeroase investiții, dar și cu cele mai multe tranzacții încheiate. Printre ansamblurile rezidențiale noi din capitală se numără Complex 21 Residence Politehnica București și Complex Greenfield Residence București. Cele două ansambluri oferă apartamente spre vânzare la prețuri ce pornesc de la circa 1.000 de euro/mp.

Pe site-ul de imobiliare Korter.ro puteți afla prețuri, schițe și alte detalii despre cele două ansambluri.

Și prețurile la case și apartamente au înregistrat o majorare constantă pe parcursul acestui an. În medie, prețurile la imobiliare au crescut cu circa 5%. Aceasta majorare poate fi constatată și la locuințele noi, dar și la cele vechi. O simplă analiză a anunțurilor de vânzare apartamente și case listate pe Flatfy.ro ne arată că oferta este similară cu cea din anul 2018.

Comentarii pe Facebook