Faptul că trăim într-o societate din ce în ce mai supravegheată și controlată este evident până și pentru cel mai orb observator. Dar pentru foarte puțini este evident faptul că am ajuns până aici datorită conducătorilor noștri care au profitat de fricile și temerile noastre pentru a înainta Agenda unui stat Big Brother care să ne diminueze până la dispariție drepturile și libertățile. Atentatele teroriste sunt unul dintre factorii importanți care provoacă frici uriașe în mentalul colectiv dar care oferă pretext perfect autorităților pentru a crea un stat polițienesc invincibil.

Mașinile care se conduc singure sunt un element important într-un stat Big Brother. Ele constituie un adevărat spion aflat în ograda celui care le deține. Nu numai că monitorizează tot ce face și ce spune cel de la volan dar îi monitorizează și pe ceilalți ocupanți dând în același timp prilejul unui computer aflat sub controlul Statului să afle și să monitorizeze fiecare deplasare a celui ce le deține. O astfel de mașină, aflată sub controlul unui Stat dictatorial poate fi folosită și ca instrument de asasinare a opozanților politici. Se înscenează un accident în care mașina fără șofer scapă de sub control și gata!

O semnificativă pătură conservatoare a populației nu dorește ca mașinile ce se conduc singure să se impună pe piață. Și este evident motivul pentru care autoritățile încearcă să o facă. Dar mai puțin evidente sunt modalitățile prin care o fac. Cel mai des pretext folosit de cei ce doresc impunerea pe piață a mașinilor fără șofer este faptul că numărul accidentelor va scădea dramatic. Poate de aceea știrile despre accidente auto sunt atât de numeroase pe canalele de televiziune. Nu e exclus ca ele să aibă rolul de a ne pregăti pentru acceptarea mașinilor fără șofer.
Dar manipularea merge și mai departe.

Din momentul în care mașinile au devenit o armă eficientă în mâinile teroriștilor, dovadă stând atentatele care fac numeroase victime în Vestul Europei, Ocultei mondiale i se oferă o nouă ocazie de a înainta Agenda mașinilor care se conduc singure. Pretextul este acela că mașinile care se conduc singure nu vor încăpea atât de ușor pe mâna unui terorist, respectivele autoturisme fiind programate să îl recunoască doar pe proprietarul de drept.

Fie că vrem sau nu, mașinile care se conduc singure vor fi parte a viitorului nostru distopic. Vor fi un element integrat în așa numitele smart-cities (orașe inteligente), orașe supravegheate și controlate la sânge prin tehnologii de ultimă oră. Uitați de camerele de luat vederi sau de telefonul mobil! Într-un oraș inteligent, mașina, frigiderul, prăjitorul de pâine și chiar casa dumneavoastră vă vor spiona!

De fapt ce spun eu aici?
Ele deja o fac! Mai mult, într-un oraș inteligent, pe baza datelor culese de aparatele din propria gospodărie sau de cele din exteriorul ei poliția poate să prevadă un viitor comportament criminal al respectivului cetățean. Și mai grav, se poate “citi” astfel cu mare precizie orice tip de comportament. În acest caz orice încercare de revoltă contra conducerii dictatoriale va fi înăbușită în fașă.

Autor: Cimpoieru Ciprian

Atentatele jihadiste, mașinile care se conduc singure și Big Brother
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?

Comentari

comentari