Ceea ce nu știu oamenii despre eliminarea pensiilor speciale

ian. 30, 2020
2 Mins Read
143 Views
teapa cu banii de pensii scaled

Corectitudinea politică din România a început să fie exportată de mult pe filiera economică. Dacă analizăm situația economică a celor care primesc pensii speciale, este adevărat că mulți dintre ei au furat, și încă mult, dar există categorii de persoane care au muncit și cotizat cinstit. Dar pentru manipularea opiniei publice într-un mod inteligent și eficient, parlamentarii care au pensii speciale, judecătorii şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionari parlamentari şi membrii corpului diplomatic şi consular al României, și mulți alții, sunt doar niște paraziți care trăiesc pe spatele românilor. Și culmea, se spune despre bancheri (spre exemplu, Isărescu), că sunt cinstiți și nu exploatează pe nimeni, pupându-le mâinile.

Argumentul că politicienii români sunt corupți are drept consecință “reducerea cheltuielile din aparatul de stat”, de aceea, se induce ideea că cu cât sunt plătiți mai puțin, cu atât mai bine. Din acest concept s-a născut și legea eliminării pensiilor speciale, vândută ca un act de justiție socială, dar care în realitate servește la crearea unui precedent pentru a pune mâna pe toate pensiile românilor. A trecut destul de mult timp de când economiștii de la minister au demarat operațiunea de „rezonabilitate”, „performanță”, „contributivitate” sau „reducerea înechităților sociale”… Dar pentru a-și duce la îndeplinire planul, guvernul are două obstacole, care sunt principalii piloni ai statului de drept: intangibilitatea drepturilor dobândite și neretroactivitatea legii.

În continuare, pentru a adopta măsuri de control al sistemul juridic care să le permită stăpânirea deplină a tuturor pensiilor, trebuie să înlăture autoritatea parlamentară printr-o lege retroactivă și modifice drepturile dobândite în încălcarea clară a fundamentelor legii, prezentându-o ca pe un act de justiție socială, împotriva categoriei rău famate de „politicieni”. Totuși, ceea ce nu au înțeles cetățenii din intoxicația demagogică cu privire la eliminarea pensiilor speciale sau recalcularea acestora, este faptul că au creat-o pe cea recentă, tocmai ca să treacă la neaplicarea legii privind majorarea pensiilor cu 40% la 1 septembrie 2020, făcând referire la același criteriu care duce la eliminarea pensiilor speciale: adică recalcularea tuturor pensiilor, care trebuiesc bazate pe sistemul salarial și cel al contribuabilității.

În concluzie; eliminarea pensiilor speciale poate fi un bun public, însă la mijloc sunt alte interese.

Exit mobile version