Pielea sensibilă este o afecțiune a pielii care afectează din ce în ce mai mulți oameni. Potrivit medicilor dermatologi, unul din cinci suferă de piele sensibilă. Influențele externe cum ar fi îngrijirea neadecvată, aerul cald și uscat, ultraviolete (UVA și UVB), nutriția sau stresul pot declanșa diverse probleme. De aceea, îngrijirea corectă a acesteia ajută la prevenirea agravării stării și, de asemenea, favorizează recuperarea dermei în mod natural. Deci, dacă aveți piele sensibilă, aflați ce puteți face în acest sens.
Cum se îngrijește pielea sensibilă?
Îngrijirea tenului cu piele sensibilă necesită mai presus de toate o curățare, protecție, hrănire și hidratare foarte eficientă. Prin urmare, pentru a evita creșterea hipersensibilității, iată 5 sfaturi pe care trebuie să le urmați:
Atenție la produsele cosmetice
Pielea sensibilă, prin definiție, este reacția adversă a dermei la anumiți factori declanșatori. Și de cele mai multe ori, cel mai bun mod de a scăpa de această afecțiune, este de a evita complet aceste declanșatoare. Pentru a face acest lucru, acordați o atenție la produsele de îngrijire care conțin printre altele ingrediente dăunătoare precum colorant, lanolină, paraben, parfum, alcool, peroxid de benzoil, dioxină. Idealul ar fi să optați pentru cosmeticele cu formule mai blânde și ingrediente calmante, deoarece stimulează bariera naturală a pielii, susține reînnoirea celulară și echilibrează umiditatea. În mod categoric, ingredientele active precum acidul hialuronic, ureea, dexpantenolul, vitamina B3, calciul, magneziul, zincul, uleiul esențial de mușețel, uleiul esențial de luminiță, gelul de aloe vera, uleiul de măsline, uleiul de argan, uleiul de cătină, untul de shea, hamamelisul sau rădăcina de lemn dulce sunt ideale pentru pielea sensibilă și alergică.
Curățare blândă
Exfolierea și curățarea excesivă a tenului pot usca și irita pielea sensibilă, prin urmare, este recomandat să utilizați un produs de curățare blând, fără parfum și fără alte ingrediente agresive. În general, vă puteți clăti zilnic pielea cu apă rece sau apă micelară, sau cu apă termală. Curățarea feței o dată dimineața și o dată seara ar trebui să fie suficientă. De asemenea, ar trebui să evitați frecarea intensivă, masajul energic, precum și periile de curățare – acestea vă irită mai tare pielea.
Hidratare intensivă
Cremele hidratante sunt cele mai importante produse pentru cei cu ten sensibil. Mențin pielea moale și netedă, reduc iritațiile, alergiile, descuamează și previn petele roșii. În plus, refac bariera hidrolipidică, prevenind rănile. Cu siguranță, hidratarea pielii dimineața este esențială pentru a o întări în fața agenților externi cu care va lua contact pe tot parcursul zilei. Prin urmare, este întotdeauna important să aveți tot timpul la îndemână o cremă hidratantă facială și una pentru corp. Cu toate acestea, va trebui să căutați o cremă hidratantă blândă pentru piele sensibilă, care să nu conțină ingrediente inutile (și potențial iritante), cum ar fi coloranții și parfumurile. Aplicați-o de mai multe ori pe zi, mai ales în perioadele geroase sau extrem de călduroase.
Protecție solară
Pielea sensibilă nu trebuie expusă mult timp la soare, mai ales fără a folosi o cremă protecție solară. O dată cu utilizarea zilnică a acestor creme cu protecție solară, nu numai că pielea este protejată de radiațiile dăunătoare, ci și este ajutată în procesul de vindecare și ameliorare a roșeții. Prin urmare, atunci când stați la soare o perioadă mai lungă de timp, ar fi o idee bună să folosiți o anumită protecție solară cu un SPF mai mare de 30 și să vă asigurați că purtați o pălărie și ochelari de soare.
Alimentație sănătoasă
Pentru a oferi pielii sensibile puterea de a se reface, puteți lucra din interior spre exterior. În acest caz, cele mai importante două lucru sunt; hidratarea și nutriția. Acestea fac pielea mai sănătoasă, o hidratează și îi întăresc protecția naturală. Pe deoparte, încercați să consumați alimente sănătoase bogate în zinc, vitamina A, C și E, iar pe de altă parte, va trebui să beți multe lichide.
În plus, va trebui să reduceți sau să excludeți din alimentație carbohidrații, care conduc la o creștere bruscă a glicemiei, precum făina albă, dulciurile, bomboanele și produsele ultraprocesate, deoarece pot influența în mod negativ sistemul de autoprotecție al pielii, iar cele mai semnificative efecte adverse sunt creșterea iritației și descuamarea dermei.
Urmând aceste reguli simple, veți face ca pielea dvs. să strălucească și astfel vă veți bucura din plin de viață.
*Notă: Dacă suferiți de piele sensibilă de mult timp și se manifestă prin simptome diferite, cel mai bine este să cereți sfatul unui dermatolog.
No Comment! Be the first one.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.