Giganții Facebook și Google au acaparat aproape în totalitate controlul asupra fluxului informațiilor care circulă pe Internet. Departe de a fi un lucru benefic aceasta poate dăuna pe termen lung utilizatorului de Internet. Încercând să își creeze o imagine prietenoasă cu utilizatorul (Mark Zuckeberg pozează în om obișnuit deși pute efectiv a establishment) Google și Facebook au atras astfel miliarde de utilizatori în plasa lor. Toată lumea folosește Google pentru a căuta informații dar și pentru a se loga la alte site-uri. YouTube-ul pe care postăm filmulețe domină și el agresiv sectorul său de piață la fel cum Facebook-ul domină sectorul comunicațiilor și de file-sharing.

Mai mult, un număr extrem de numeros de oameni și-au mutat afacerile pe Facebook sau folosesc Facebook ca ajutor pentru afacerile lor. Mai nou este mult mai ușor să îți faci o pagină de Facebook pentru afacerea ta decât să îți faci o pagină web pentru aceeași afacere. Astfel milioane de oameni și-au făcut pagini de Facebook pentru afacerile lor și nu numai. Într-un viitor destul de apropiat numărul de pagini de Facebook îl va depăși pe cel al site-urilor web. Poate greșim dar este foarte posibil ca în acel Facebook să se confunde în totalitate cu Internetul.

Dar acum vine partea proastă. Odată ce am devenit atât de dependenți de Google (punând aici și YouTube) și Facebook nu vom mai putea trăi fără ele. Iar conducătorii acestor corporații știu asta și își arată adevărata față. Știm acum clar că acești indivizi sunt paiațe ale Noii Ordini Mondiale și nu se vor da în lături de la implementarea Agendei totalitare a acesteia. Printre măsurile tiranice pe care aceste corporații le-au luat în ultima vreme sunt cenzurarea și demonetizarea tuturor canalelor de YouTube care nu sunt pe placul Elitei. Printre acestea se găsesc canalele unor realizatori de emisiuni politice cu tentă liberală și conservatoare din America. Pretextul este că aceste canale propagă mesaje incitatoare la ură (hate speech).

Dar ce mesaj incitator la ură putem găsi într-un video despre pensii și salarii?

Scopul este falimentarea realizatorilor de astfel de emisiuni și înlăturarea lor totală de pe Internet. Chiar și șeful Google, Eric Schmidt a recunoscut că este posibil ca Google să lucreze la algoritmi care să facă invizibile în lista de căutări a browserului web toate paginile de Internet cu conținut controversat. Așa că putem să spunem “Adio Alex Jones!” cât de curând. Se pare că Oculta mondială are o mare problemă cu liberalismul și conservatorismul american pe care îl percepe ca pe un fel de dușman existențial. Și nu e de mirare!În timp ce conservatorii și liberalii autentici americani propun o lume în care rolul Statului să fie minim iar libertățile și drepturile individului să fie cât mai numeroase și garantate prin lege, alde Eric Schmidt sau Mark Zuckeberg propun o lume aflată sub controlul unui guvern mondial înzestrat cu puteri dictatoriale, dar dominat de câteva corporații și indivizi foarte puternici.

Și acesta este doar începutul. În distopia imaginată de arhitecții Noii Ordini Mondiale utilizarea serviciilor Internetului va fi condiționată de un comportament ireproșabil în societate. Un comportament ireproșabil după standardele unui Stat atotputernic. În cazul în care încalci anumite reguli stabilite de către puternicii-zilei vei primi un avertisment și în cazul în care vei continua cu comportamentul tău “periculos” accesul la Internet și la serviciile sale îți va fi tăiat. În epoca noastră, un om fără Internet se poate considera izolat de restul semenilor săi iar viața sa va fi foarte dură. Un astfel de sistem este pus la punct în China de către Partidul Comunist ce dorește să își asigure supunerea necondiționată a supușilor săi. Dar în curând va veni și în restul lumii.

Google și Facebook se comportă asemenea “baronilor tâlhari” americani din secolul XIX: după ce își crează o imagine prietenoasă cu consumatorii, își înlătură competitorii, îi fac dependenți pe consumatori de serviciile lor (ale “baronilor tâlhari”) pentru ca în final să dicteze regulile și condițiile. Așa a procedat și marele mogul John D Rockefeller în secolul XIX. Creându-și o imagine prietenoasă și orientată spre client acesta a atras mulți
consumatori către serviciile sale. Prin prețurile extrem de mici și-a dus la faliment competitorii astfel încât oamenii au rămas fără alternative la produsele vândute de Rockefeller. În acest moment Rockefeller creștea prețurile foarte mult iar oamenii, neavând o alternativă erau nevoiți să cumpere produsele Standard Oil (compania de produse petroliere a lui Rockefeller).

Facebook Comments
Dictatura Facebook și Google – un pericol pentru noi toți
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?