Primul lucru legat de Kim Jong Un și asupra căruia atrag atenția analiștii, este (pe lângă greutatea lui mare) faptul că poate fi considerat un lider imprevizibil. Afirmația a fost preluată de toți indivizii cu pretenții de analiști dar pe lângă faptul că este în totalitate falsă ea îi pune într-o lumină proastă tocmai pe adversarii lui Kim. Ne referim în primul rând la americani, termenul “imprevizibil” potrivindu-li-se acestora mai ceva ca o mânușă. Scopul regimului nord-coreean este supraviețuirea și nu cucerirea. Ostracizată, pe bună dreptate, într-o lume dominată de țări ostile, conducerea de la Phenian nu poate risca foarte mult. Sau cel puțin nu poate risca în măsura în care riscă America pentru a-și extinde imperiul. Cine se aștepta la atentatele de la 11 septembrie? Probabil nici președintele american George Bush, singurii care cunoșteau detaliile fiind doar o mână de funcționari ce făceau parte din Agențiile care au închis ochii la iminența lor. Cine se aștepta la războaiele din Afganistan și Irak declanșate imediat după atentate?

Poate doar tipi din interior bine informați de intențiile Ocultei mondiale, oameni de tipul generalului Wesley Clark. Cine se aștepta la Primăvara arabă care l-a dat jos pe Gadaffi și aproape l-a detronat pe Assad în Siria doar cu scopul de a mări imperiul american și a păstra puterea petro-dolarului? Nu Kim este imprevizibil ci America care îl condamnă (într-o anumită măsură pe bună dreptate).

Dictatorul nord-coreean nu este nebun cum spun cei ce au puține cunoștințe de psihologie umană. Poate fi caracterizat, în cel mai rău caz drept megaloman. Multe din mișcările sale sunt atent studiate și putem da ca exemplu lansările de rachete în direcția Japoniei. Rachetele nord-coreene nu au scopul de a provoca victime ci pot fi considerate mai mult o formă de protest la adresa Statelor Unite și a aliaților acesteia. Cât timp americanii organizează exerciții militare cu tentă ostilă Coreii de Nord nici regimul comunist nu va opri lansările.

Deci, vom avea sau nu război în peninsula Coreea? Vom avea război mondial în cazul în care China comunistă va sări pentru vecinul său mai mic? Înclinăm să credem că diplomația va fi cea care va triumfa până la urmă dar situația se poate schimba rapid. Un război nuclear cu China? Greu de crezut acest lucru. China,una din Marile Puteri care va lua în curând locul de hegemon al Americii știe că are numai de pierdut în cazul unui război nuclear cu cea din urmă. Spre deosebire de americani ,China are tot timpul din lume să aștepte în timp ce America lui Trump nu. Cu o economie fragilă, petro-dolarul sub asediu și cu aliați care o părăsesc, SUA încearcă din toate puterile să își păstreze imperiul ba chiar să și-l extindă. China în schimb este pe punctul de a-și construi un imperiu care să urmărească dominația globală.

Alți indivizi, în necunoștință de cauză, sunt intrigați de faptul că liderul nord-coreean este divinizat precum un zeu de supușii săi în ciuda violentărilor și brutalităților la care dictatura îi supune.În cazul unui conflict coreenii din nord ar fi în stare să moară pentru Lider chiar dacă acesta reprezintă unul din cele mai crunte regimuri de pe planetă. Dar acest lucru nu mai pare neobișnuit dacă ținem cont de faptul că divinizarea liderului de către supuși este un obicei des întâlnit la popoarele din Orientul îndepărtat. Japonezii mureau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu numele Împăratului pe buze, deși nici regimul lui Hirohito (împăratul japonez din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale) nu poate fi considerat un model de urmat. La fel cum Hirohito era divinizat de supușii săi, iar împărații chinezi erau considerați garanții echilibrului universal nu ar trebui să ne surprindă că dictatorul nord-coreean este tratat asemenea unui zeu.

Autor: Cimpoieru Ciprian

Facebook Comments
Este Coreea de Nord un pericol pentru pacea lumii?
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?