Toți suntem acum “europeni”, iar termenul de “român” este din ce în ce mai mult trecut cu vederea. Războiul împotriva națiunilor se poartă pe diferite fronturi, cu diferite mijloace. Uniunea Europeană, va deveni în curând, fie că vrem, fie că nu, o închisoare a popoarelor atingându-și menirea pe care i-au ales-o creatorii ei (nu, nu vorbim aici de Jean Monnet): un imperiu croit pe tiparul URSS-ului pe care cu toții  o hulim azi. Economia planificată, distrugerea familiei tradiționale și o conducere centralizată sunt doar câteva din elementele pe care le găsim la bolșevici, dar și la Uniunea Europeană. Iar Uniunea Europeană nici măcar nu a atins culmea autoritarismului, culme pe care și-a propus să o atingă într-un viitor cât mai apropiat posibil.

Să uităm de fondurile europene, de libera circulație a persoanelor, de piața liberă sau de intrasigența pe care o arată Uniunea atunci când vine vorba de lupta împotriva corupției. Toate astea sunt “capcane cu miere” care li se aruncă statelor pentru a fi prinse în plasă fără speranța de a mai scăpa.
Ca să ne dăm seama de cât de spalați pe creier devenim pe zi ce trece, acceptând că nu mai suntem români, bulgari, unguri, francezi, germani sau italieni ci doar “europeni” putem privi la situația sportului, sau, mai precis, a fotbalului, pe continentul european.

În 2020 se va organiza o nouă ediție a Campionatului European. Dar ea nu se va mai desfășura într-o singură țară (sau două) ca până acum, ci în mai multe state de pe continentul european. Nu se mai desfășura în Polonia, sau în , Ucraina, Franța, Germania sau în Portugalia. Se va organiza în Europa. Doar suntem “europeni”, nu-i așa? Dă-le naiba de națiuni, putem trăi și fără ele!
Astfel, farmecul unei întregi luni de vară petrecute în Franța sau Italia, țări care își promovează prin fotbal identitatea națională se duce, uite-așa, pe apa sâmbetei.

Dar ce mai avem aici? Nu numai că nu mai avem un campionat european organizat de o singură națiune care își promovează astfel identitatea, dar nu prea mai avem nici măcar echipe naționale. Multe echipe naționale (cică) sunt acum echipe multiculturale. Franța, Belgia, Germania ori Olanda sunt doar câteva exemple. Suporterii care simpatizează cu așa ceva suferă clar de disonanță cognitivă sau de ignoranță crasă și pun umărul la distrugerea națiunii lor.
Globalismul este creația câtorva pentru a-i înrobi pe toți, iar sportul, globalizat și el, contribuie cu prisosință la Marele Plan. Fotbalul european, într-o lume globalizată, înlocuiește în SUA baseball-ul care este un sport național american. Asta ca să dăm un exemplu. Nu mai punem la socoteală propaganda globalistă difuzată în timpul evenimentelor sportive. Asta pe lângă sportivii, mult prea bine plătiți pentru ceea ce oferă cu adevărat omenirii, care s-au făcut portavoci ale neo-marxismului globalist. Cazul Colin Kaepernick din SUA este cel mai bun exemplu în acest sens.

Autor: Cimpoieru Ciprian

Comentarii pe Facebook