În toate județele țarii se organizează, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.

Semnalele de alarmare a populației și salariaților, conform legislației în vigoare, sunt: prealarmă aeriană, alarmă aeriană, alarmă la dezastre și încetarea alarmei. Semnalul „prealarmă aeriană” se compune din trei sunete (impulsuri) a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele; semnalul „alarmă aeriană” se compune din 15 sunete (impulsuri) a patru secunde fiecare, cu o pauză de patru secunde între ele; semnalul „alarmă la dezastre” se compune din cinci sunete (impulsuri) a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele; semnalul „încetarea alarmei” se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de două minute.

Alarmarea populației se realizează prin punerea în funcțiune a mijloacelor de alarmare și transmiterea semnalului „alarmă la dezastre”.

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

Bucur Borcan

I G S U desfășoară lunar exerciții pentru verificarea sistemului de alarmare în situații de protecție civilă
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?

Comentari

comentari