Începând din 1977, muzeele din întreaga lume sărbătoresc la 18 mai, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor, Ziua Internaţională a Muzeelor.

În acest an, tema Zilei Internaţionale a Muzeelor este: Muzeele ca platforme culturale: viitorul tradiţiei, prin care se evidenţiază rolul muzeelor la conectarea tradiţiilor cu realitatea contemporană. Odată cu păstrarea principalei sale misiuni – de conservare a memoriei coordonatelor spaţio-temporale, muzeul îşi află noi modalităţi de a-şi onora publicul punând în valoare patrimoniul acestuia, în legătură cu tradiţiile ce vor trebui transmise generaţiilor viitoare. Instituţii aflate în inima societăţii, muzeele au puterea de a stabili un dialog între culturi, de a construi punţi pentru o lume paşnică şi de a defini un viitor sustenabil. În acelaşi timp, ca nuclee culturale ale comunităţilor cărora li se adresează şi totodată ca parte integrantă a unei reţele mondiale, muzeele oferă o platformă de transpunere a necesităţilor şi opiniilor comunităţilor locale în context global.
Iniţiată de Ministerul Culturii din Franţa, în 2005, manifestarea „Noaptea muzeelor” se desfăşoară în continuarea „Zilei Muzeelor“. Ea se află sub patronajul Consiliului Europei, al Comisiei naţionale pentru UNESCO Şi a Consiliului Internaţional al Muzeelor.
Alături de muzeele din întreaga lume, Muzeul Judeţean Olt sărbătoreşte ambele evenimente printr-un program special care include vizite gratuite, vernisaje, ateliere de creaţie, schimb de experienţă între specialiştii din instituţiile muzeale ale judeţului. Programul se va prelungi între orele 10 -24 , când accesul publicului este gratuit.

Programul va include:
10 -24 : Expoziţii deschise:
Expoziţii permanente: „Istorie şi cultură slătineană”; „Artă plastică contemporană românească”.
Expoziţii temporare:
„Icoana – fereastră către suflet” a artistului plastic Dan Horgan (Bârlad); „Timpul din adâncuri” a artistului plastic Mihai Coţovanu (Iaşi). Vernisajul expoziţiei „Broderie în lemn” cu lucrări traforate de către Romeo Popa (Slatina). Expoziţie de artă plastică Dan Ionescu (Slatina).
Atelier de arheologie experimentală: demonstraţie privind tehnicile de modelare şi decorare a vaselor ceramice.

Facebook Comments
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?