În ziua de 14 mai 2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești şi Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița şi Buzău au efectuat un număr de 14 percheziții domiciliare, în judeţul Dâmbovița, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism și spălare de bani.

Activităţile au fost integrate acțiunii comune executate în parteneriat cu autorităţile judiciare competente britanice (North West Regional Organised Crime Unit), în executarea unui Acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, în baza căruia au fost efectuate mai multe activități procedurale pe teritoriul ambelor state.
Începând cu anul 2014, pe aria județului Dâmbovița a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membri au acționat în mod coordonat, în ceea privește racolarea, determinarea şi înlesnirea activităților de prostituție, pe teritoriul Marii Britanii, Germaniei, Olandei și Belgiei, a cel puțin 50 de persoane de sex feminin.
Sumele de bani obținute de către suspecţi, în urma activităţilor de proxenetism efectuate, au fost transferate, prin societăți de transfer monetar sau personal, pe teritoriul României, în patrimoniul membrilor grupului infracţional organizat.

În cursul zile de ieri, la sediul DIICOT- Structura Centrală au fost aduse, în vederea audierii, 10 persoane. Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către Eurojust. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și criminaliști, jandarmilor din cadrul IJJ Dâmbovița și polițiștilor din cadrul IPJ Dâmbovița.

Bucur Borcan

Facebook Comments
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?