Miercuri, 30 august 2017, TURTOI EDUARD–MARIAN, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în judeţul Vrancea, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, în municipiul Brăila, sub acuzația formulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor, în formă continuată, pornografie infantilă, în formă continuată şi șantaj, în formă continuată.

DIICOT precizează că, începând cu luna mai 2011, inculpatul Turtoi Eduard-Marian a cunoscut prin intermediul unei aplicaţii tip mesagerie, o minoră în vârstă de 12 ani, cu care a început să comunice, cunoscând vârsta minorei precum şi faptul că aceasta absolvise clasa a șasea. Începând cu toamna anului 2011, persoana vătămată s-a mutat în Italia însă a continuat să comunice cu inculpatul, iar ulterior, în perioada 2013-2014, inculpatul a întreţinut acte sexuale cu minora, ocazie cu care a produs materiale pornografice, fără acordul acesteia.
Întrucât părinţii minorei aflaseră de relaţia dintre cei doi, interzicându-i fiicei lor să mai comunice cu inculpatul, începând cu anul 2014, inculpatul a început să îi amenințe, spunându-le că le va face rău în cazul în care nu îi vor acorda libertatea de a continua relația cu minora.

În luna iunie 2015, datorită faptului că părinții minorei se opuneau în continuare acestei relaţii, inculpatul i-a transmis mamei minorei, prin intermediul unei aplicaţii, un număr de 5 fișiere tip Imagine JPEG, în care era reprezentată minora în timp ce întreținea acte sexuale orale și normale cu inculpatul.
De asemenea, în perioada noiembrie-decembrie 2014 și iulie 2015, în mod repetat, Turtoi Eduard-Marian i-a amenințat prin intermediul unor convorbiri telefonice pe părinții minorei cu acte de natură a afecta starea de sănătate a acestora, cu darea în vileag a unor presupuse relații extraconjugale ale tatălui minorei, cu publicarea unor fotografii compromițătoare ale fiicei minore și respectiv cu moartea, dacă ar fi continuat să se opună relației sentimentale pe care inculpatul dorea să o întrețină cu fiica acestora.
Inculpatul a mai fost condamnat anterior de către Judecătoria Focșani la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru comiterea unei alte infracțiuni de pornografie infantilă.

Astfel, în luna aprilie 2012, inculpatul a realizat o înregistrare în timp ce întreținea raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 16 ani, iar în luna august 2012 a postat imagini din această înregistrare pe contul unei reţele de socializare aparținând minorei.
În cursul zilei de astăzi Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi Vrancea. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Bucur Borcan

Pedofil recidivist, arestat la Brăila
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?

Comentari

comentari