Joi, 20 aprilie 2017, acționând pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic, polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Ordine Publică au identificat o societate comercială, cu sediul în comuna Grădinari, județul Olt, care nu a respectat obligația de a verifica veridicitatea codului unic, precum și data, ora, minutul și secunda, prin interogarea aplicației SUMAL (Sistemul Informatizat de Urmărire a Materialului Lemnos).
Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1 000 lei, conform Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, iar cantitatea de 41,45 m3 material lemnos a fost confiscată și predată în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Slatina. Valoarea materialului confiscat este de 16 580 lei.
Bucur Borcan

Polițiștii olteni, vigilenți în prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?

Comentari

comentari