Un corp dezvoltat armonios, bine definit și o stare excelentă de sănătate – cine nu-și dorește așa ceva? Ei bine, deși sunt aspecte pe care cu siguranță le vor toate persoanele, de la zis și până la făcut stă la mijloc un proces foarte complex.

Una dintre cele mai mari dorințe în rândul practicanților de bodybuilding, cu preponderență în rândul bărbaților, este cel de a slăbi, fără a pierde și din masa musculară în același timp. E un aspect ce poate da multe bătăi de cap și care poate fi deosebit de dificil de realizat.

Cu toate acestea, se pare că sunt modalități prin care se poate eficientiza acest proces de schimbare corporală. Care sunt acestea? Le vom prezenta în continuare, fiind inspirați și de sfaturile primite de la specialiștii din spatele magazinului online www.suplimente-sport.ro.

Alimentația – principala prioritate

Probabil că una dintre cele mai des întâlnite greșeli în rândul celor care vor să realizeze misiunea anterior menționată, cea de a slăbi fără a pierde din masa musculară, pun principalul accent pe antrenamentele efectuate, însă cel mai important aspect este alimentația.

Astfel, trebuie să se urmărească două mari și importante detalii cu privire la dietă: numărul de calorii consumate în raport cu numărul de calorii arse, iar pe de altă parte aportul macronutrienților în cadrul alimentației.

Ca să simplificăm aceste aspecte prezentate mai sus, pentru a slăbi nu trebuie decât să arzi mai mult decât consumi. Altfel spus, mâncarea pe care o consumi zilnic conține un anumit număr de calorii, pe care organismul le arde, în principal datorită metabolismului bazal (activitățile de bază necesare funcționării organismului – circulație sanguină, respirație, activități cerebrale, etc.), dar și în funcție de activitățile desfășurate, din rândul cărora putem să includem și antrenamentul sportiv. Dacă aportul de calorii e mai mare decât rata de ardere, atunci excesul de calorii se va face simțit ca și exces de greutate, ducând la îngrășare.

Pe de altă parte, referitor la masa musculară, de această dată vom ține cont în principal de calitate, nu de cantitate. Cu alte cuvinte, pentru a putea păstra masa musculară e nevoie să existe un aport optim între macronutrienții din alimentație. Care sunt aceștia? E vorba despre proteine, glucide (carbohidrați) și lipide.

Care este secretul aportului de macronutrienți?

Poate că secret este mult spus, însă trebuie să se înțeleagă foarte bine modul în care funcționează organismul uman, cum se dezvoltă musculatura și cum acționează metabolismul, astfel că cel mai mare impediment pentru un corp definit rezultă a fi carbohidrații.

Practic, pentru a menține o masă musculară dezvoltată și pentru a slăbi în același timp e nevoie de două căi de acțiune: creșterea aportului de proteine și scăderea aportului de carbohidrați.

Pare un lucru foarte dificil, ceea ce nu este neapărat fals fără ajutorul unor suplimente sportive. Adevărata problemă se naște din faptul că e foarte greu să se consume alimente cu un conținut ridicat de proteine și scăzute în glucide, cel puțin nu în măsura necesară – ingerate peste măsură vor duce la un număr ridicat de calorii, iar din asta rezultă îngrășarea.

Soluția vine chiar de la specialiștii www.suplimente-sport.ro , care oferă tuturor celor care își doresc un corp de invidiat, cu o masă musculară bine definită, concentrate proteice perfecte pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea.

Se recomandă ca în procesul de definire să se consume o cantitate de 2g proteine pentru fiecare kilogram al greutății corporale. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, pentru o persoană care are o greutate de 80 kg, cantitatea zilnică de proteine necesară este de 160g. Acest lucru poate fi aproape imposibil de realizat în condițiile în care trebuie să se urmărească și un deficit caloric. Tocmai din acest motiv au fost create aceste suplimente sportive, care să eficientizeze rezultatele și să simplifice procesul de schimbare corporală.

Este mai mult decât evident faptul că o alimentație sănătoasă și completă nu este realizată integral din aceste suplimente sportive, ci, așa cum le arată și denumirea, acestea vin în ajutorul dietei oferind un mare plus.

Din punct de vedere al antrenamentului, e important ca acestea să fie realizate la îndrumarea unor specialiști, capabili să ofere cele mai bune sfaturi pentru a eficientiza obiectivul propus. În cadrul sesiunilor de antrenament cu greutăți se recomandă și introducerea unor sesiuni de cardio sau circuite, care să mențină un ritm cardiac ridicat, ceea ce va accentua procesul de ardere.

Prin urmare, adevărata luptă a procesului de schimbare corporală se duce în primul rând în bucătărie, iar mai apoi în sala de antrenament, unde lucrurile prind conturul potrivit.

Poți să slăbești fără să pierzi masă musculară? Află cele mai importante aspecte de urmărit
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?

Comentari

comentari