Presupusa rivalitate dintre Statele Unite ale Americii și Rusia nu este reală, totul face parte dintr-un plan macabru de control al populațiilor lumii. Popoarele statelor sunt ținute în războaie, foamete, crize financiare și suferință pe scară largă de către liderii adevărați care domină cu adevărat lumea. În cele ce urmează vom vedea care sunt legăturile dintre Rusia și Statele Unite ale Americii în „ecuația puterii” mondiale.
Totul se desfășoară în mare secret pe baza atentei selecționări a masoneriei în Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii sau Sankt Petersburg din Rusia. Încă de timpuriu, între cele două state legătura o face Universitate Yale, care este una dintre principalele centre de formare ale CIA. De pildă, președintele Vladimir Putin a fost racolat de către KGB și ulterior a trecut printr-o organizație secretă britanică numită „Royal Arch“ [1] de la Universitatea din Sankt Petersburg.
“Universitatea Europeană St. Petersburg”, [2] este una din cele mai importante școli private din Rusia, care îi aparție lui Rothschild. Cu sediul în Sankt Petersburg, este un centru focalizat pe dezvoltarea masoneriei de excelență în Rusia. Așa se face că președintele actual al Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, [3] a făcut parte dintr-un grant sau contract de cercetare/formare din cadrul Universității YALE. Este o universitate precum o adevărată fabrică de spioni CIA pentru lumea întreagă. [4]
Astfel că, Universitatea Yale are un program de schimb academic cu studenți de la Universitatea din Sankt Petersburg care poartă numele de ALUMNI. [5] Agenți spioni ruși celebri ai MI6, precum Alexander Halpern,[6] provin din facultățile de la Universitatea din Sankt Petersburg.
Formarea elitei este absolut coordonată între Rusia și Statele Unite, distribuind membrii ai serviciilor de informații. Astfel că, British MI6, CIA, MOSSAD-ul israelian sau serviciile secrete ruse din care a făcut parte și președintele Rusiei, Vladimir Putin, sunt controlate din umbra de o organizație caritabilă.
Conform mărturiilor lui RICHARD TOMLINSON, [7] fost agent MI6 agent și membru al acestei organizații obscure și secrete pe care a numit-o „Royal Arch“. TOMLINSON a fost persecutat și închis pentru dezvăluire de secrete în Marea Britanie.
După cum ați văzut în acest material, legăturile la nivel înalt dintre SUA și Rusia sunt foarte ridicate, iar rivalitatea este una creată artificial. Cu toate acestea, liderii celor două state încearcă prin toate mijloacele să convingă audiența internațională că “războiul” dintre ele este real.
Referințe:
- https://en.wikipedia.org/wiki/Royal_Arch_Masonry
- https://eu.spb.ru/en/petersburg-judaica/639-university/7839-en-2011-07-19-14-08-06
- https://en.wikipedia.org/wiki/Elvira_Nabiullina
- https://yaledailynews.com/blog/2004/09/24/for-god-country-yale-and-the-cia/
- https://en.wikipedia.org/wiki/Alexander_Halpern
- https://studyabroad.yale.edu/programs/yale-summer-session-st-petersburg-0
- https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Tomlinson