În ziua de 14 februarie 2019 procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud au efectuat 3 percheziții domiciliare în județul Bistrița-Năsăud, la locuințele a 3 suspecți, cercetaţi pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de minori.
În perioada martie 2016– februarie 2019, o tânără (la acea dată în vârstă de 17 ani) a găzduit şi adăpostit o minoră în vârstă de 14 ani, la locuința sa, în vederea exploatării sexuale a acesteia prin obligarea la practicarea prostituției și realizarea de venituri din această activitate.
În primăvara anului 2017, timp de circa două luni de zile, un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a transportat-o şi a găzduit-o pe minoră în locuinţa sa, unde a exploatat-o sexual, întreţinând relaţii sexuale cu aceasta.

În perioada aprilie 2018 – 5 februarie 2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul a găzduit şi adăpostit o minoră, în vârstă de 12 ani, la locuința sa în vederea exploatării sexuale a acesteia. Astfel, suspectul a transportat-o în mod repetat pe minoră (aproape zilnic, indiferent de condițiile meteorologice), pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale cu diferite persoane de sex masculin, contracost, sumele de bani obținute fiind însușite de către suspect. Totodată, în aceeași perioadă, suspectul a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani.
Suspecții au fost conduși la sediul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud pe baza mandatelor de aducere, urmând a se dispune măsurile legale cu privire la aceștia.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistriţa-Năsăud.

Bucur Borcan

Facebook Comments
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?