Lista ingredientelor de pe eticheta unui aliment a fost concepută spre a informa cumpărătorul de conținutul produsului în sine. Cu toate acestea, fără să fi conștient, aceste este ademenit de multinaționale să cumpere alimente etichetate ca fiind mai sănătoase, care în realitate nu sunt. În cele ce urmează, vom vedea care sunt cele mai frecvente trucuri folosite de companiile alimentare pentru a înșela consumatorii.
PĂCĂLIREA CONSUMATORILOR: TRUCURI COMERCIALE ALIMENTARE
Dacă eticheta prezintă toate informațiile nutriționale ale produselor alimentare și lista ingredientelor, cum pot înșela consumatorii?
Răspunsul este unul simplu: trucurile
Unul dintre cele mai frecvente trucuri este vânzarea zaharurilor prezente printre celelalte ingrediente, astfel încât cantitățile de zahăr să nu apară în primele trei locuri ale listei.
De exemplu, o companie poate folosi o combinație de zaharoză, fructoză, sirop de cereale, sirop de grâu, zahăr de trestie brut, dextroză și alte zaharuri pentru a se asigura că niciunul dintre ele nu este prezent în cantități suficiente pentru a ajunge pe primele poziții din lista ingredientelor.
Acest lucru îi păcălește pe consumatori crezând că produsul nu este obținut în principal din zahar, în timp ce principalele ingrediente ar putea fi diferitele tipuri de zaharuri.
Este o modalitate de a camufla artificial zahărul în lista ingredientelor, fără a informa consumatorul despre conținutul real al zahărului prezent în întreg produsul.
Un alt truc al marilor producători este să încarce lista de pe eticheta cu cantități minuscule de ingrediente benefice.
Acest lucru poate fi văzut în produsele de îngrijire personală și șampoane, unde companiile pretind că vând șampoane din plante, care de fapt au un conținut aproape inexistent de plante.
În produsele alimentare, companiile încarcă artificial lista ingredientelor cu fructe de pădure „sănătoase”, ierburi sau super-alimente care, în mod frecvent sunt prezente doar în cantități infime.
Prezența în coada listei etichetei a unui ingredient, cum ar fi „spirulina” este practic nesemnificativă. Nu există suficientă spirulină în acel produs care să poată produce efecte benefice reale asupra sănătății consumatorilor.
Acest truc se numește „etichetă căptușită” și este folosit în mod obișnuit de către producătorii de junk-food care doresc să pară că vând un produs organic, care în realitatea nu este nici pe departe organic și nici sănătos.
MASCAREA INGREDIENTELOR DĂUNĂTOARE
Un al treilea truc este de a ascunde ingrediente nocive în spatele unor nume sonore inofensive, care fac consumatorul să creadă că sunt sănătoase.
„Nitritul de sodiu” extrem de cancerigen (conservant E250), de exemplu, sună perfect inofensive, dar este bine documentat că provoacă tumori cerebrale, cancer pancreatic, cancer de colon și multe alte tipuri de cancer.
Deseori, pe etichetă nu este specificat nivelul de sare (clorură de sodiu), ci acela de sodiu, fiindcă e mai mic. 1 g de sodiu înseamnă 2,5 g de sare. Aşadar cantitatea de sodiu care ar putea părea rezonabilă, poate însemna prea mult. Mezelurile, peştele afumat, brînzeturile uscate, pîinea normală, conservele, cartofii prăjiţi, chipsurile şi produsele de panificaţie şi patiserie sînt foarte bogate în sare.
„Carmin”, care sună ca un colorant alimentar inocent, în realitate acesta este făcut din cochilia unui gândac roșiu.
Desigur, nimeni nu ar mânca iaurt de căpșuni dacă eticheta ar indica „colorant roșu pentru alimente pe bază de insecte”.
În mod similar, „extractul de drojdie” sună ca un ingredient sănătos, dar este de fapt un truc folosit pentru a ascunde „glutamatul monosodic” (MSG, este folosit ca aditiv alimentar și este de obicei vândut ca potențiator de gust în cazul alimentelor prelucrate excesiv) fără a avea obligația de a indica acest lucru pe etichetă.
Multe ingrediente conțin „glutamat monosodic” ascuns. Practic toate ingredientele hidrolizate conțin o anumită cantitate de „glutamat monosodic” mascat.
În concluzie, E-urile nu dispar nici atunci cînd nu sînt precizate pe etichetă, ci sînt mascate de alte denumiri.
TRUCUL DENUMIRII PRODUSULUI
Știți că numele produsului alimentar nu are nicio legătură cu ce se află în interiorul ambalajului?
Companiile alimentare produc produse precum „Guacamole/Sos mexican” (sos de avocado) care nu conțin avocado! în schimb, sunt făcute cu „ulei de soia hidrogenat” și un colorant chimic verde.
Dar consumatorii naivi cumpără aceste produse, gândindu-se că cumpără sos de avocado, când de fapt ei cumpără de fapt colorant verde, otravă dietetică rafinată.
Și exemplele în acest sens, pot continua!
Denumirile alimentare pot include cuvinte care descriu ingrediente care nu sunt deloc în alimente.
LISTA INGREDIENTELOR NU INCLUDE SUBSTANȚELE PERICULOASE
La început, companiile alimentare nu doreau să fie obligate să indice toate ingredientele folosite. Aceștia au cerut ca ingredientele să fie considerate „proprietate privată” și ca etichetarea acestora să nu dezvăluie astfel modalitățile lor de producție secrete, astfel încât să le distrugă afacerile.
Obligativitatea etichetării ingredientelor din alimente a fost făcută printr-un efort comun între guvern și industria privată.
Prin urmare, nu este obligatoriu ca pe eticheta produselor să fie trecut numele poluanților chimici, metale grele, bisfenol-A, PCB (policlorură bifenil), perclorat sau alte substanțe toxice care se găsesc în alimente. Drept urmare, în lista ingredientelor nu știe de fapt ceea se găsește în produsul respectiv, acesta enumeră doar ceea ce producătorii vor să crezi că este în acesta.
Acesta este motivul pentru care nu a este încă necesar să enumere diferiții poluanți chimici, pesticide, metale grele și alte substanțe care au un impact semnificativ și direct asupra sănătății consumatorilor (ani de zile, companiile alimentare au luptat din greu împotriva listei de „Acizii grași” și abia după un protest în masă al asociațiilor de consumatori FDA a obligat în cele din urmă companiile să includă „acizi grași” pe etichetă.
MANIPULAREA CANTITĂȚII PORȚIILOR
Companiile alimentare și-au dat seama cum să manipuleze porția de alimente pentru a face ca produsele lor să pară că nu conțin ingrediente dăunătoare precum acizii grași.
FDA a creat un subterfugiu pentru a readuce acizii grași pe etichetă: pentru fiecare aliment care conține până la 0,5 grame de acizi grași, este permis să se declare pe etichetă ca aliment cu conținut ZERO de acizi grași. Aceasta este logica FDA unde 0,5 = 0.
Dar matematica confuză nu este singurul truc jucat de FDA pentru a proteja interesele comerciale ale industriilor pe care pretinde că le controlează. Profitând de acest truc de 0,5 grame, companiile reduc în mod arbitrar porțiile din produsele alimentare la nivel ridicol – doar pentru a menține acizii grași sub 0,5 grame pe porție. Astfel, ei declară în mare parte pe pachetul „ZERO Fatsy Acids”.
În realitate, produsul poate fi plin de acizi grași (găsiți în uleiurile hidrogenate), dar porția a fost redusă la o greutate care poate fi potrivită numai pentru a hrăni o veveriță, nu o ființă umană.
Data viitoare când achiziționați un produs alimentar, verificați „Numărul de porții” indicat în tabelul cu informații nutriționale. Probabil veți găsi cantități atât de mari, încât nu au nimic de-a face cu realitatea.
Un producător de pufuleți, de exemplu, poate declara că sunt făcuți „integral din mălai”. Dar știe cineva care mănâncă o pungă pe pufuleți că aceia sunt într-adevăr pufuleți făcuți din mălai de porumb?
Dacă pufuleții conține 0,5 grame de acizi grași, înseamnă că întregul ambalaj de 100 de grame de pufuleți conține 50 grame în total.
Dacă luăm un pachet de pufuleți, acesta conține 50 grame de acizi grași (care este o doză imensă de otravă dietetică) în timp ce pe ambalaj scrie ZERO grame.
În concluzie, producătorii și comercianții de produse alimentare înșală consumatorii cu aceste trucuri utilizând marketingul mascat sub etichetă, care în cele mai multe cazuri nu îi informează.
De asemenea, puteți vedea frauda comercială cu produse BIO sau ECO comercializate de multinaționale care de fapt conțin pesticide și OMG.