Biochimia sângelui: categorii de analize, recoltare și valori de referință

Sângele, acel fluid roșu care pulsează prin venele noastre, este mult mai mult decât un simplu transportor de oxigen și nutrienți. Este un sistem complex, o veritabilă “oglindă” a stării de sănătate a organismului. Iar studiul componentelor sale chimice – biochimia sângelui – reprezintă una dintre cele mai puternice și versatile unelte de diagnostic din medicina modernă.

Ce Este Biochimia Sângelui?

Biochimia sângelui se ocupă cu analiza compoziției chimice a sângelui, în special a plasmei sau serului (partea lichidă a sângelui rămasă după coagulare). Această analiză măsoară nivelele diferitelor substanțe, cum ar fi zaharuri, grăsimi, proteine, enzime, electroliți, produși de metabolism și multe altele. Prin determinarea concentrației acestor substanțe și compararea lor cu valorile de referință considerate normale, medicii pot obține informații cruciale despre funcționarea organelor, prezența unor boli sau eficacitatea unui tratament.

Sângele: Mediul Analizei Biochimice

Pentru a înțelege biochimia sângelui, este util să ne amintim din ce este compus sângele:

1. Plasma (aproximativ 55% din volum): Partea lichidă, de culoare gălbuie, formată în principal din apă (90%). Restul de 10% conține o multitudine de substanțe dizolvate:
   • Proteine plasmatice (albumină, globuline, fibrinogen)
   • Nutrienți (glucoză, aminoacizi, lipide, vitamine)
   • Electroliți (ioni de sodiu, potasiu, calciu, clor, magneziu etc.)
   • Hormoni
   • Enzime
   • Produși de metabolism (uree, creatinină, acid uric, bilirubină)
   • Gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon)
2. Celulele sanguine (aproximativ 45% din volum):
   • Hematii (globule roșii) – transportă oxigenul
   • Leucocite (globule albe) – implicate în imunitate
   • Trombocite (plachete sanguine) – implicate în coagulare

Deși testele hematologice analyzează celulele sanguine, testele biochimice se concentrează preponderent pe substanțele dizolvate în plasmă sau ser.

Principalele Categorii de Analize Biochimice și Semnificația Lor

Vom trece în revistă cele mai frecvente și clinic importante analize biochimice, grupate pe categorii funcționale:

1. Metabolismul Glucozei

• Glicemia (Glucoza serică): Măsoară nivelul zahărului în sânge.
  • Semnificație: Nivelurile crescute (hiperglicemie) pot indica diabet zaharat, prediabet, stres, anumite afecțiuni endocrine. Nivelurile scăzute (hipoglicemie) pot fi cauzate de post prelungit, anumite medicamente, afecțiuni hepatice sau endocrine rare.
• Hemoglobina Glicată (HbA1c): Reflectă controlul glicemic mediu din ultimele 2-3 luni.
  • Semnificație: Este un indicator cheie pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului. Oferă o imagine pe termen lung, spre deosebire de glicemia punctuală.
• Testul de Toleranță la Glucoză Orală (TTGO): Măsoară modul în care organismul procesează glucoza după ingestia unei cantități standard.
  • Semnificație: Utilizat pentru diagnosticarea diabetului gestațional și a prediabetului.

2. Profilul Lipidic

Acest set de analize evaluează nivelul grăsimilor în sânge, parametri esențiali pentru evaluarea riscului cardiovascular.

• Colesterol Total: Suma tuturor tipurilor de colesterol din sânge.
  • Semnificație: Nivelurile crescute (hipercolesterolemie) reprezintă un factor de risc major pentru ateroscleroză și boli cardiovasculare (infarct miocardic, accident vascular cerebral).
• Colesterol LDL (Lipoproteine cu Densitate Joasă – “Colesterolul Rău”): Transportă colesterolul de la ficat la țesuturi. Excesul se depune pe pereții arterelor.
  • Semnificație: Nivelurile crescute sunt direct asociate cu un risc crescut de boli cardiovasculare. Este ținta principală a tratamentului dislipidemiilor.
• Colesterol HDL (Lipoproteine cu Densitate Înaltă – “Colesterolul Bun”): Transportă excesul de colesterol înapoi la ficat pentru eliminare.
  • Semnificație: Nivelurile scăzute reprezintă un factor de risc cardiovascular. Nivelurile crescute sunt considerate protectoare.
• Trigliceride: Alt tip de grăsime din sânge, o sursă importantă de energie.
  • Semnificație: Nivelurile crescute (hipertrigliceridemie) sunt asociate cu risc crescut de boli cardiovasculare și pot duce, la valori foarte mari, la pancreatită acută.

3. Funcția Renală

Aceste analize evaluează capacitatea rinichilor de a filtra deșeurile din sânge și de a menține echilibrul hidric și electrolitic.

• Ureea serică: Produs de degradare a proteinelor, eliminat de rinichi.
  • Semnificație: Nivelurile crescute (uremie) indică o funcție renală afectată, dar pot fi influențate și de dietă (aport crescut de proteine), deshidratare sau sângerări digestive.
• Creatinina serică: Produs de degradare musculară, eliminat constant de rinichi.
  • Semnificație: Un indicator mai specific al funcției renale decât ureea. Nivelurile crescute sugerează o afectare a filtrării renale.
• Acidul Uric: Produs de degradare a purinelor (substanțe găsite în alimente și produse de corpul propriu).
  • Semnificație: Nivelurile crescute (hiperuricemie) pot indica gută, afecțiuni renale, anumite boli hematologice sau distrugere celulară rapidă.
• Clearance-ul Creatininei / eGFR (Rata Estimată a Filtrării Glomerulare): Aceste calcule bazate pe creatinină, vârstă, sex și rasă estimează volumul de sânge filtrat de rinichi pe minut.
  • Semnificație: Metode precise de evaluare a severității bolii renale cronice.

4. Funcția Hepatică

Acest panel de teste oferă informații despre sănătatea ficatului și a căilor biliare.

• Transaminaze (AST/TGO și ALT/TGP): Enzime găsite în principal în celulele hepatice.
  • Semnificație: Nivelurile crescute indică, de obicei, leziuni ale celulelor hepatice (hepatită virală, alcoolică, toxică, steatoză hepatică severă etc.). ALT este mai specifică pentru ficat decât AST.
• Gamma-Glutamil Transferaza (GGT) și Fosfataza Alcalină (ALP): Enzime asociate cu căile biliare și ficatul, dar ALP se găsește și în oase, intestine, placentă.
  • Semnificație: Nivelurile crescute sugerează, adesea, probleme ale căilor biliare (obstrucție) sau anumite afecțiuni hepatice. ALP crescut poate indica și afecțiuni osoase.
• Bilirubina (Totală, Directă, Indirectă): Pigment galben-portocaliu, produs de degradarea hemoglobinei. Procesată de ficat și eliminată prin bilă.
  • Semnificație: Nivelurile crescute (hiperbilirubinemie) cauzează icter (îngălbenirea pielii și a ochilor) și pot indica afecțiuni hepatice, probleme cu eliminarea bilei (obstrucție) sau distrugerea excesivă a globulelor roșii (hemoliză).
• Albumina: Principala proteină produsă de ficat, esențială pentru menținerea presiunii osmotice a sângelui și transportul diverselor substanțe.
  • Semnificație: Nivelurile scăzute (hipoalbuminemie) pot indica afecțiuni hepatice severe (capacitate redusă de sinteză), malnutriție, boli renale (pierdere de proteine) sau inflamație cronică.
• Proteine Totale: Suma albuminei și a globulinelor.
  • Semnificație: Oferă o imagine generală a statusului proteic.

5. Electroliți și Minerale

Acești ioni esențiali joacă roluri vitale în echilibrul hidric, funcția nervoasă și musculară și alte procese celulare.

• Sodiu (Na): Principalul cation din fluidul extracelular.
  • Semnificație: Important pentru echilibrul hidric, tensiunea arterială și funcția nervoasă/musculară. Nivelurile anormale (hiponatremie sau hipernatremie) pot indica deshidratare, supra-hidratare, afecțiuni renale sau endocrine.
• Potasiu (K): Principalul cation din fluidul intracelular.
  • Semnificație: Crucial pentru funcția musculară (inclusiv a mușchiului cardiac) și nervoasă. Nivelurile anormale (hipokaliemie sau hiperkaliemie) pot cauza aritmii cardiace severe și slăbiciune musculară.
• Clor (Cl): Principalul anion din fluidul extracelular.
  • Semnificație: Lucrează împreună cu sodiul și potasiul pentru a menține echilibrul hidric și acido-bazic.
• Calciu (Ca): Esențial pentru sănătatea oaselor, funcția musculară, nervoasă, coagularea sângelui.
  • Semnificație: Nivelurile anormale (hipocalcemie sau hipercalcemie) pot indica afecțiuni paratiroidiene, renale, deficiențe nutriționale, anumite tipuri de cancer sau probleme cu metabolismul Vitaminei D.
• Magneziu (Mg): Co-factor pentru numeroase enzime, important pentru funcția musculară și nervoasă.
  • Semnificație: Nivelurile anormale pot fi legate de probleme nutriționale, alcoolism, afecțiuni renale sau gastrointestinale și pot afecta funcția cardiacă și musculară.
• Fosfor (P): Important pentru sănătatea oaselor, producția de energie și funcția celulară.
  • Semnificație: Nivelurile anormale sunt adesea legate de afecțiuni renale, paratiroidiene sau nutriționale.

6. Proteine Serice Specifice și Markeri Inflamatori

Pe lângă albumina și proteinele totale, pot fi măsurate diverse alte proteine cu roluri specifice.

• Proteina C Reactivă (CRP): O proteină reactantă de fază acută, produsă de ficat ca răspuns la inflamație.
  • Semnificație: Nivelurile crescute indică prezența inflamației sau a infecției în organism. Un marker nespecific al acestor procese. CRP ultra-sensibil (hs-CRP) este utilizat și în evaluarea riscului cardiovascular.
• Viteza de Sedimentare a Hematiilor (VSH): Deși nu este strict o analiză biochimică, ci o măsurătoare a vitezei cu care globulele roșii se așază într-o eprubetă, este adesea solicitată în paneluri biochimice și reflectă prezența inflamației sau a infecției, similar CRP.
  • Semnificație: Valori crescute indică inflamație, infecții, boli autoimune, anumite tipuri de cancer. Este un marker nespecific, influențat de mulți factori.

7. Enzime Specifice (pe lângă cele hepatice și renale)

Anumite enzime sunt testate pentru a evalua funcția specifică a unor organe.

• Amilaza și Lipaza: Enzime digestive produse de pancreas.
  • Semnificație: Nivelurile crescute sugerează, de obicei, inflamația pancreasului (pancreatită acută).
• Creatinkinaza (CK) / CK-MB / Troponinele: Enzime și proteine găsite în mușchi (inclusiv miocard).
  • Semnificație: Nivelurile crescute de CK total pot indica leziuni musculare. CK-MB și Troponinele sunt markeri specifici ai leziunii mușchiului cardiac și sunt utilizate în diagnosticarea infarctului miocardic acut.

8. Markeri ai Stării Nutriționale și Vitamine

• Fierul Seric, Feritina, Transferina, Saturatia Transferinei: Evaluarea statusului fierului în organism.
  • Semnificație: Ajută la diagnosticarea anemiei feriprive (deficiență de fier) sau a supraîncărcării cu fier (hemocromatoza).
• Vitamina B12 și Folatul (Acidul Folic): Vitamine esențiale pentru formarea globulelor roșii și funcția nervoasă.
  • Semnificație: Deficiențele pot cauza anemie megaloblastică și probleme neurologice.
• Vitamina D: Esențială pentru sănătatea oaselor și sistemul imunitar.
  • Semnificație: Nivelurile scăzute sunt frecvente și pot contribui la osteoporoză și alte probleme de sănătate.

9. Hormoni

Deși un domeniu vast (endocrinologia), mulți hormoni (tiroidieni, sexuali, cortizolul, insulina etc.) sunt măsurați prin tehnici biochimice sau imunochimice.

• Semnificație: Evaluarea funcției glandelor endocrine (tiroidă, suprarenale, hipofiză, gonade), diagnosticarea tulburărilor hormonale (diabet, afecțiuni tiroidiene, sindrom Cushing etc.).

Pregătirea Pacientului: Un Pas Esențial către Rezultate Corecte

Starea fiziologică a unei persoane în momentul recoltării sângelui poate influența semnificativ concentrația anumitor substanțe în sânge. Prin urmare, respectarea unor instrucțiuni specifice înainte de a merge la laborator este esențială. Personalul medical (medic, asistent medical) este responsabil pentru informarea corectă a pacientului cu privire la aceste cerințe.

Cele mai frecvente și importante instrucțiuni de pregătire includ:

1. Postul alimentar: Acesta este, probabil, cel mai comun și important criteriu. Pentru majoritatea analizelor biochimice (în special cele legate de metabolismul glucidic și lipidic, cum ar fi glicemia, colesterolul total, HDL, LDL, trigliceridele), se impune un post alimentar de 8-12 ore înainte de recoltare. Asta înseamnă că pacientul nu trebuie să mănânce nimic (nici măcar o bomboană sau gumă de mestecat) în acest interval. Motivul este că digestia și absorbția alimentelor modifică temporar nivelurile de nutrienți și alte substanțe în sânge.
2. Hidratarea: Deși postul alimentar este necesar, hidratarea corectă este permisă și chiar recomandată. Pacientul poate bea apă plată (nu apă minerală, sucuri, cafea, ceai îndulcit) în cantități moderate înainte de recoltare. Hidratarea adecvată ajută la localizarea mai ușoară a venelor și la o recoltare mai rapidă și mai puțin traumatică.
3. Administrarea medicamentației: Pacienții aflați sub tratament medicamentos trebuie să discute cu medicul curant înainte de recoltare. Unele medicamente pot influența rezultatele analizelor și medicul poate recomanda fie întreruperea temporară a administrării (dacă este posibil și sigur), fie notarea pe biletul de trimitere a medicației luate, pentru o interpretare clinică mai precisă. De regulă, medicamentele uzuale (pentru tensiune, inimă etc.) se iau conform prescripției, dar este vital să se precizeze acest lucru personalului medical.
4. Evitarea efortului fizic intens: Efortul fizic viguros înainte de recoltare poate modifica temporar nivelurile unor enzime musculare (ex: CK, LDH) sau ale altor parametri. Se recomandă evitarea exercițiilor fizice intense cu cel puțin 24 de ore înainte de analiză.
5. Evitarea consumului de alcool și fumat: Consumul de alcool în zilele premergătoare recoltării poate influența funcția hepatică și nivelurile unor enzime sau lipide. Fumatul imediat înainte de recoltare poate afecta anumiți parametri (ex: carboxihemoglobina). Se recomandă evitarea acestora.
6. Odihna și evitarea stresului: Odihna adecvată în noaptea premergătoare și un nivel redus de stres în dimineața recoltării sunt benefice, deoarece stresul poate influența anumiți hormoni (ex: cortizol) și alți parametri.
7. Ora recoltării: Pentru multe analize biochimice, în special cele hormonale sau cele care prezintă variații diurne (ritm circadian), se recomandă recoltarea la o anumită oră, de obicei dimineața, între orele 7:00 și 10:00.

Nerespectarea acestor instrucțiuni de pregătire poate duce la rezultate fals pozitive sau fals negative, ceea ce poate genera anxietate inutilă, investigații suplimentare nejustificate sau, mai grav, întârzierea unui diagnostic corect.

Colectarea Probelor: Procedura Standardizată

După o pregătire adecvată a pacientului, urmează etapa colectării propriu-zise a probei de sânge. Aceasta este o procedură medicală standardizată, realizată de personal medical calificat (asistent medical, flebotomist) pentru a asigura siguranța pacientului și integritatea probei.

Etapele tipice ale colectării sângelui venos (cea mai frecventă metodă pentru analize biochimice) includ:

1. Identificarea pacientului: Se verifică identitatea pacientului prin întrebări directe (nume, prenume, data nașterii) și se compară cu informațiile de pe biletul de trimitere și/sau cardul de identitate. Acesta este un pas crucial pentru a evita erorile de identificare a probelor.
2. Verificarea biletului de trimitere: Se preiau informațiile despre analizele solicitate de medic și se pregătesc tuburile de recoltare corespunzătoare. Diferite analize necesită tuburi cu aditivi specifici (anticoagulanți, activatori de coagulare) identificați prin culoarea capacelor.
3. Selectarea locului de recoltare: De obicei, se alege o venă vizibilă și palpabilă în plica cotului (vene cubitale, bazilică sau cefalică). În cazul copiilor sau al pacienților cu vene dificile, se pot folosi vene de la nivelul mâinii sau chiar piciorului.
4. Pregătirea materialelor: Se asigură că toate materialele necesare sunt la îndemână și sterile: sistem de recoltare vacutainer (ac dublu, holder), tuburi de recoltare corespunzătoare, garou, comprese sterile, dezinfectant (alcool izopropilic 70%), leucoplast, mănuși de protecție.
5. Aplicarea garoului: Se aplică un garou deasupra locului ales pentru puncție, la aproximativ 5-10 cm distanță, pentru a face venele mai vizibile și palpabile prin congestionarea lor. Garoul nu trebuie lăsat aplicat mai mult de 1-2 minute, deoarece staza sanguină prelungită poate afecta anumiți parametri (ex: proteine totale, enzime, săruri minerale).
6. Dezinfectarea pielii: Zona selectată pentru puncție este curățată temeinic cu o compresă sterilă îmbibată în dezinfectant, printr-o mișcare circulară dinspre centru spre exterior. Se așteaptă câteva secunde pentru ca dezinfectantul să se usuce complet.
7. Efectuarea puncției venoase: Cu mâna dominantă, asistentul medical introduce acul steril în venă, sub un unghi de 15-30 de grade. Pacientul este instruit să strângă pumnul, facilitând astfel accesul la venă. Odată confirmată puncția venoasă (prin apariția sângelui în hub-ul acului), se atașează tuburile de recoltare în holder, permițând sângelui să umple tuburile prin vacuum.
8. Umplerea tuburilor: Tuburile sunt umplute în ordinea corectă dacă sunt necesare mai multe (pentru a evita contaminarea aditivilor între tuburi). Imediat după umplere, tuburile cu aditivi trebuie inversate ușor (conform instrucțiunilor producătorului, de obicei de 5-10 ori) pentru a asigura amestecarea optimă a sângelui cu aditivul.
9. Îndepărtarea garoului și a acului: De îndată ce ultimul tub necesar este aproape plin, garoul este slăbit și îndepărtat. Apoi, acul este retras cu grijă din venă.
10. Aplicarea presiunii: Imediat după retragerea acului, asistentul medical aplică o compresă sterilă pe locul puncției și cere pacientului să mențină o presiune ușoară, cu brațul întins, timp de câteva minute pentru a preveni formarea unui hematom (vânătaie).
11. Etichetarea probelor: Tuburile de sânge sunt etichetate imediat, în prezența pacientului, cu informațiile de identificare corecte (nume complet, data nașterii, dată și oră recoltare), conform procedurilor laboratorului. Acest pas este critic pentru urmărirea corectă a probelor în laborator.
12. Dispunerea materialelor folosite: Ac și holder sunt aruncate imediat în recipiente speciale pentru deșeuri medicale înțepătoare/tăietoare.

O recoltare corectă, efectuată de personal experimentat, minimizează disconfortul pacientului și riscul de hematoame, și, cel mai important, asigură obținerea unei probe de sânge de calitate, care să reflecte cât mai fidel starea biologică a pacientului în acel moment.

Interpretarea Rezultatelor: Rolul Medicului Este Crucial

După primirea buletinului de analize, veți observa o listă de parametri cu valorile măsurate și, alături, intervalele de referință (“valori normale”). Este tentant să comparați pur și simplu valorile proprii cu aceste intervale, dar interpretarea corectă este mult mai complexă și necesită expertiză medicală din mai multe motive:

• Intervalele de Referință Variază: Acestea pot diferi ușor între laboratoare, în funcție de metodele de testare utilizate și de populația pe care au fost validate.
• Variabilitatea Biologică: Nivelurile multor substanțe variază natural de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, sex, rasă, dietă, stil de viață, momentul zilei și chiar sezon.
• Factori care Influentează Rezultatele: Anumite medicamente, suplimente, sarcina, stresul, efortul fizic recent, hidratarea, respectarea sau nu a postului alimentar pot afecta valorile analizelor.
• Contextul Clinic: O valoare ușor în afara intervalului de referință poate fi insignifiantă la o persoană fără simptome, dar poate fi cheia diagnosticului la o persoană cu anumite acuze. Similar, valori în limite normale nu exclud întotdeauna o problemă, dacă tabloul clinic sugerează altceva.
• Corelarea cu Alte Teste: Adesea, o imagine completă se obține prin compararea rezultatelor mai multor analize (ex: raportul ALT/AST, relația dintre calciu, fosfor și parathormon).

Factori Care Pot Influența Rezultatele

Anumiți factori, independenți de o boală, pot afecta valorile:

• Dieta: Mâncarea sau băutura (mai ales cofeina) înainte de recoltare poate influența glicemia, trigliceridele, etc. De aceea, multe analize necesită post (recoltare a jeun).
• Hidratarea: Deshidratarea poate crește concentrația unor substanțe (uree, creatinină, proteine).
• Activitatea fizică: Efortul intens poate influența nivelul enzimelor musculare (ex: CK).
• Medicația: Multe medicamente pot afecta nivelele diferitelor componente sanguine.
• Stresul: Poate influența temporar glicemia sau alți parametri.
• Momentul zilei: Anumiți hormoni au variații diurne.

Analize Biochimice Sanguine și Valorile Normale Orientative

Vom prezenta tabele pentru adulți (separați pe sexe) și pentru copii. Valorile sunt exprimate în unități comune în România, dar pot exista variații.

1. Metabolizare Glucidică și Proteică

2. Funcție Hepatică

3. Funcție Renală

4. Profil Lipidic

5. Electroliți și Minerale

6. Alți Markeri Frecvenți

Concluzie

Biochimia sângelui este o ramură fundamentală a medicinei de laborator, oferind o perspectivă detaliată asupra proceselor metabolice și funcționalității organelor interne. Prin analiza componentelor chimice ale sângelui, medicii obțin informații esențiale pentru a diagnostica boli, a monitoriza evoluția acestora și a ajusta tratamentul. Deși rezultatele pot părea simple cifre pe o foaie, ele reprezintă o fereastră vitală spre interiorul corpului nostru și, interpretate corect de către un specialist, contribuie semnificativ la menținerea și restabilirea sănătății. Efectuarea periodică a analizelor biochimice, conform recomandării medicului, este o componentă cheie a îngrijirii medicale preventive și curative moderne.