A fost cu adevărat marxism în Uniunea Sovietică?

Pe parcursul întregii perioade cunoscute prin intermediul istoriei speciei umane, dorința de a-i controla pe alții a dat naștere unor monștri cunoscuți drept dictatori. Ei și-au expus ideile directoare sub forma a ceea ce cunoaștem azi ca fiind ideologiile politice sau religioase. Biblia, Mein Kampf, Coranul sau Manifestul Partidului Comunist se detașează între celelalte prin violența cu care s-au impus în rândul maselor, dar și prin numărul de victime care și-au lăsat oasele pe drumul care ducea la scopul final pe care respectivele ideologii le promiteau: o lume mai bună și mai dreaptă.

Cunoaștem cu aproximație numărul victimelor creștinismului, ale nazismului, ale Islamului dar și ale marxismului, cea mai violentă dintre ele. Dar dacă tot ce s-a spus despre marxism ar fi fals și numărul de victime atribuit acesteia ar fi cu mult mai mic decât s-a spus? Dacă în loc de cele peste 100 de milioane de victime numărul real este 0? Poate această întrebare i-ar șoca pe mulți dar adevărul este că, atât în URSS-ul aflat la apogeul terorii staliniste, dar și în restul Lagărului Roșu, ideologia care a guvernat nu a fost deloc marxismul, ci o formă mai blândă de socialism. Din ce cauză spunem asta?

Manifestul Partidului Comunist publicat în 1848 enumeră obiectivele marxiștilor iar acestea îi pot revolta inclusiv pe mulți care au citit Mein Kampf-ul hitlerist.

Primul obiectiv pe care Marx îl enumeră în Manifest este desființarea proprietății private. Chiar dacă acest lucru s-a încercat, în Rusia stalinistă proprietatea privată a fost tolerată de către stat în ciuda faptului că cetățenii URSS-ului nu se puteau bucura de libertățile celor din țările capitaliste în acest sens.

Desființarea familiei și comunizarea femeii nu au fost politici care să fie implementate în lagărul stalinist. Dimpotrivă, statul sovietic a încurajat familia tradițională, pedepsind bigamia și făcând divorțul mult mai greu de obținut.

Patria marxiștilor este întreaga lume, iar de-aici rezultă faptul că aceștia vor face tot ce este posibil pentru a-și împrăștia ideologia pe cuprinsul întregii planete, inclusiv prin forța armelor. Lenin (care nu s-a dovedit un marxist până la capăt) a încercat acest lucru la sfârșitul Primului Război Mondial, dar a dat greș. Stalin a reluat încercarea dar a fost oprit să își atingă în totalitate obiectivele de atacul nazist din 1941, iar liderii comuniști de după moartea “Tătucului” au preluat moștenirea, eșuând lamentabil.

Karl Marx declara fără teamă că obiectivul Partidului său era desființarea religiei. Autoproclamații săi urmași, Lenin și Stalin, nu s-au ridicat însă la înălțimea țelurilor trasate de Marx. Deși au distrus biserici iar mulți preoți au făcut cunoștință cu lagărele de muncă nu se poate spune că asta a însemnat sfârșitul creștinismului în URSS. Prigoana contra acestei religii s-a temperat, iar în 1936 noua Constituție proclama toleranță religioasă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, creștinismul a fost folosit de conducerea sovietică pentru a mobiliza masele în lupta contra ocupantului nazist.

Militarizarea muncii a fost una dintre propunerile pentru care Leon Troțki a fost criticat de către camarazii bolșevici, deoarece aducea foarte mult cu sclavia (de fapt era sclavie în adevăratul sens al cuvântului). Dar Troțki nu avea nicio vină deoarece el era mult mai marxist decât Lenin, Stalin sau camarazii săi și aplica preceptele marxiste la literă. Troțki era pentru muncă forțată, sub amenințarea armei, neplătită ci doar răsplătită prin ordine și distincții militare. Nu era pentru proprietate privată, deoarece cel care o deținea ar fi putut-o folosi pentru a se răscumpăra de sub stăpânirea Sovietelor scăpând astfel din sclavie. Odată cu căderea lui Troțki, s-a pus punct și planurilor sale de a militariza muncitorii. Militarizarea muncii s-a întâlnit doar în lagărele de muncă forțată care compunea GULAG-ul în timp ce în agricultură, militarizarea muncii a fost înlocuită de colhozuri, o formă mult mai blândă de organizare muncitorească. Spre deosebire de ce își propusese Troțki, țăranii din colohozuri aveau posibilitatea să se bucure într-o anumită măsură de roadele muncii lor putându-le vinde de multe ori pentru bani la piețele special amenajate pentru ei.

Stalin a fost acuzat pe bună dreptate pentru faptul că a fost un tiran crud. Dar ce ne-am fi făcut dacă în locul său ar fi venit un marxist pur precum Troțki? Nu putem decât specula că nebunia ar fi atins cote inimaginabile, chiar dacă și așa a fost rău.

Da, putem spune că marxismul nu a făcut victime, din simplul motiv că niciun conducător dintre cei care se proclamau ca fiind practicieni ai ideologiei nu a avut curajul să ducă până la capăt ideile nebune ale lui Marx. S-au dovedit a fi doar niște socialiști moderați și nimic mai mult ceea ce nu le scuză însă crimele. Dar poate neo-marxiștii cu care suntem mândri că respirăm același aer se vor proclama adevărații urmași ai lui Marx, și îi vor pune în aplicare măsurile odată ce controlul asupra societății planetare va fi securizat? Tot ce putem spera este că și ei, la rândul lor vor fi doar niște socialiști moderați, asemenea lui Stalin sau Lenin. În caz contrar numărul victimelor marxismului va crește vertiginos.

Autor: Cimpoieru Ciprian