Nazismul și comunismul au fost actorii principali în timpul confruntării cunoscută drept cel de-al Doilea Război Mondial. Prezentate drept inamici ireconciliabili cele două ideologii au foarte multe lucruri în comun, atât de multe încât aproape că se suprapun. Pe scurt ambele au fost manifestări ale colectivismului pe continentul european.
Specific mai ales civilizațiilor non-occidentale, colectivismul este, conform Dexonline, o “doctrină și tip de organizare socială în care drepturile și interesele individului sunt subordonate celor ale unor colectivități sociale”. Colectivismul pune, sau cel puțin asta declară, accentul pe protejarea intereselor celor defavorizați de către instituțiile statale. Deși scopul pe care și-l propune pare nobil la prima vedere, el s-a manifestat prin cele mai crunte dictaturi pe care le-a cunoscut istoria. Departe de a apăra interesele celor defavorizați colectivismul a fost folosit de cei ajunși la putere cu scopul de a-și proteja funcțiile și de a reprima opoziția.
Când Hillary Clinton, un politician de marcă dintr-o țară care urăște colectivismul, vorbește de binele comun, orice cetățean American născut și crescut în spiritul Constituției Americane devine automat vigilent.
Adeptul colectivismului crede în stat sau într-o colectivitate socială precum și în obligația acesteia de a-l apăra. Individualistul pe de altă parte, este de părere că are dreptul să își apere și singur integritatea fizică, psihică și spirituală. Inclusiv folosind forța armată împotriva Statului și a reprezentanților acestuia atunci când Republica alunecă spre dictatură.
Colectivistul este de acord cu taxele percepute de stat în timp ce anarho-individualistul (formă extremă de individualism) autentic fuge de ele “ca dracul de tămâie”. Fiscul American este supus unui tir constant de către patrioții din această țară ce consideră că majoritatea taxelor percepute de cel dintâi sunt ilegale.
În timp ce individualistul promovează libertatea și dreptul de a-ți căuta și găsi singur fericirea, antagonistul său colectivist spune că cea din urmă nu poate fi găsită fără un cât de mic ajutor din partea autorităților. ”Mic” ajutor ce poate deveni sufocant în cazul dictaturilor. Dar atunci nu prea mai putem vorbi de fericire…
Individualistul proclamă că drepturile elementare (dreptul la viață, la libertate și de a-ți căuta fericirea) sunt daruri ale lui Dumnezeu către om, deci nimeni, nici măcar cel mai autoritar guvern nu le poate lua (se mai numesc și drepturi natural). Colectivismul, în schimb, este disprețuit de căutătorii adevăratei libertăți pentru faptul că promovează statismul și dreptul statului de a dărui dar și de a lua înapoi drepturile și libertățile elementare de la supușii săi.
Dacă studiem cu atenție documentele fundamentale ale statelor (constituțiile) sau ale organizațiilor internaționale ori suprastatale (cartele sau declarațiile drepturilor și libertăților) vom observa că doar Constituția SUA și Declarația de Independență a acestei țări sunt documente individualiste în timp ce toate legile fundamentale (inclusiv Constituția României) ale celorlalte țări sunt documente colectiviste. Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii afirmă clar că “…toți oamenii sunt creați egali; ei sunt înzestrați de către Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se află viața, libertatea și căutarea fericirii. ”
Constituția țării noastre, în schimb, după ce enumeră o lungă listă de drepturi și libertăți, care ne fac să credem că suntem în prezența unui document progresist “trântește” implacabil în articolul 53: “(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”
Astfel statul român îți dă o grămadă de drepturi dar tot el ți-l poate lua în anumite condiții. Vorbim aici inclusiv de restrângerea drepturilor naturale (la libertate, viață și căutarea libertății) pe care au pus accentul Părinții Fondatori ai Statelor Unite în Declarația de Independență și Constituția SUA. Un dictator care ar dori să pună mâna pe putere în țara noastră ar putea ușor declara legea marțială cu scopul de a restrânge drepturile și libertățile. Și cum nu avem dreptul să purtăm arme de foc pentru a-l da jos suntem victime sigure…Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (document ONU la care a aderat și România) atât de lăudat de propagandă este un document colectivist care, după ce enumeră o listă interminabilă de drepturi și libertăți, își arată adevărata față în articolul 4: “Statele părţi la prezentul Pact recunosc că în ce priveşte folosinţa drepturilor asigurate de către stat în conformitate cu prezentul Pact, statul nu poate supune aceste drepturi decât la limitările stabilite de lege, numai în măsura compatibilă cu natura acestor drepturi şi exclusiv în vederea promovării bunăstării generale într-o societate democratică.” Deci, avem drepturi date de Stat și implicit drepturi luate de același Stat.
Astfel de documente pur colectiviste reprezintă primele cărămizi puse la temelia unei potențiale dictaturi mondiale de către neomarxiștii ce controlează Vestul.
Nu trăim însă într-o lume perfectă, de aceea nu putem să cădem în cealaltă extremă așa cum o fac anarho-individualiștii, cei mai fanatici dușmani ai Statului. Statul a fost un compromis pe care societatea umană a trebuit să îl accepte pentru a-i ajuta pe cei ce nu se pot ajuta singuri. Anarho-individualismul și comunismul, extremele individualismului respectiv ale colectivismului sunt utopii ce nu funcționează decât în comunități restrânse așa cum sunt kibutzurile din Israel (în cazul comunismului).
Calea de mijloc este și în acest caz cea mai bună soluție și este reprezentată de statul minimal. Statul nu trebuie să pună piedici prin existența sa propriilor cetățeni. Dar nu putem renunța, așa cum fac anarho-individualiștii la o serie de instituții care să îl protejeze pe cel defavorizat în fața celui căruia viața i-a surâs mai mult.
Republica Americană și Constituția sa sunt expresii ale individualismului. Spre deosebire de Republică, Democrația (sau cel puțin așa se declară țara noastră) este o creație a colectivismului în care majoritatea prostită de lideri cu abilități în manipularea maselor dictează inclusiv minorității. În cadrul unei republici, indiferent de părerea majorității anumite drepturi elementare ale minorității sunt respectate. Astfel unei dictaturi neomarxiste îi va fi foarte dificil, dar nu imposibil, să prindă rădăcini în Statele Unite ale Americii deși se încearcă din răsputeri acest lucru.Nu este de mirare că, Constituția americană și drepturile elementare sunt sub un adevărat asediu în această țară la fel ca în restul lumii așa-zis libere.
