O ființă vie are nevoie de anumite funcții vitale pentru a supraviețui și pentru a-și asigura perpetuarea speciei. Modul de supraviețuire al diferitelor specii de animale depinde în principal de adaptarea la mediul înconjurător și la modul de evoluție al acestora în raport cu trei funcții vitale esențiale. Prin urmare, în acest articol vă prezentăm care sunt cele trei funcții vitale. Haideți să vedem toate informațiile legate de acestea!

Funcții vitale: nutriție

Nutriția oamenilor (hrănirea) constă în ingerarea de alimente (mâncare) și băuturi și servește omului la construirea corpului său și la menținerea funcțiior vitale ale vieții.

Pentru a funcționa corect, nutriția este compusă din mai mulți factori, printre care:

Alimentația. În lipsa aportului de alimente care furnizează proteinele și nutrienții necesari pentru a pune în aplicare dezvoltarea și creșterea, supraviețuirea nu ar fi posibilă. În lumea vie există 2 mari tipuri de nutriție. Autotrofă – organismele își sintetizează substanțele organice din substanțele anorganice. Heterotrofă – indivizii biologici consumă substanțele gata preparate. Cu alte cuvinte, mâncăm alimente care pot fi atât de origine animală, cât și de legume, corpul nostru le digeră și le transformă în molecule simple. Sistemul digestiv joacă un rol fundamental în acest proces. Al doilea constă în crearea unei substanțe organice anorganice, cum ar fi dioxid de carbon, apă sau săruri minerale, prin fotosinteză. Aceasta este forma nutriției vegetale.

Circulația. Procesul de circulație, prin sistemul circulator, este vital pentru a distribui substanțele în toate organele corpului.

Excreția. Reprezintă procesul de eliminare a substanțelor rezultate în urma procesului de descompunere datorat metabolismului, alături de alte materiale inutile organismului, care trebuie eliminate. Acesta este un proces esențial pentru toate formele de viață existente. Excreția reprezintă un proces total opus secreției, prin care substanțele secretate pot avea sarcini specifice după ce au părăsit celula.

La organismele unicelulare substanțele rezultate în urma procesului de descompunere se elimină direct de pe suprafața celulei. Organismele pluricelulare posedă un aparat excretor mult mai complex. Plantele superioare elimină gazele prin intermediul stomatei sau a porilor de pe suprafața frunzelor. Animalele au organe speciale de excreție.

Respirația. Este un proces fiziologic fundamental prin care organismele realizează un schimb de oxigen și dioxid de carbon cu mediul înconjurător. O respirație completă include două faze distincte: inspirație, adică preluarea aerului (gazelor) din mediul înconjurător în organism, și expirație, prin care se elimină în afara organismului aerul folosit (uzat). Prin respirație, oxigenul (O2) din aerul inspirat ajunge la nivelul celulelor, iar dioxidul de carbon (CO2) rezultat este eliminat prin intermediul expirației.

Toate organismele aerobe au nevoie de oxigen pentru a-și crea energia prin respirație, prin metabolismul moleculelor bogate în energie, precum glucoza. Pe Pământ există însă și organisme anaerobe, ca de exemplu unele microorganisme din lacurile subterane.

Din punct de vedere fiziologic și biochimic, se pot deosebi: respirația externă și respirația internă (sau celulară).

Funcții vitale: reproducere

Reproducerea este o caracteristică a organismelor vii, care se manifestă prin naștere din părinți, ca rezultat al fecundării, a unui urmaș, care din punct de vedere morfologic și genetic este asemănător părinților. Prin acest proces asigurându-se perpetuarea speciei. Reproducerea este o formă a înmulțirii în cadrul unei specii.

În reproducere, prin intermediul materialului genetic, caracterele părinților sunt transmise mai departe urmașilor, fiind moștenite.

Din cauza diversității formelor de celule care iau naștere prin reproducere, se face o diferențiere între o înmulțire pe cale sexuată, având la bază gameții (celulele sexuale), care are loc prin procesul de meioză și pe de altă parte prin procesul de mitoză (diviziune celulară) care este o înmulțire asexuată, caracteristică organismelor unicelulare, plantelor și la unele animale.

Reproducerea, din punct de vedere biologic, reprezintă sensul existenței organismelor vii. Această idee este subliniată și de existența în cazul majorității speciilor vii a două forme de existență: mascul/femelă.

Există două categorii largi de reproducere, sexuată și asexuată.

Reproducerea sexuată este procesul de reproducere a organismelor prin organe sexuale. Reproducerea sexuată a animalelor este procesul prin care ovulul și spermatozoidul, provenite de la doi indivizi de sex opus, se contopesc și dau naștere unui nou organism. În acest proces participă cele doua celule sexuale – ovulul și spermatozoidul, numite gameți, produse de către gonade. Gonadele sunt glande de reproducere, fiind îmărțite în gonoade feminine – ovare și gonade masculine -testicule. Icrele peștilor și ouăle păsărilor sunt exemple de gameți feminini, alcătuiți doar dintr-o singură celulă, o celulă specială deoarece este foarte bogată în substanțe nutritive și este imobilă. Acești gameți femini sau ovule se formează în ovare iar procesul de formare se numeste ovogeneză. În natură exista ovule foarte diferite ca formă, dimensiuni sau culoare. Cele ale peștilor și amfibienilor sunt gelatinoase și lipsite de coaja dură protectoare. Cele ale reptilelor și cele ale păsărilor au respectiv coaja membranoasă sau calcaroasă și sunt mai bine protejate de factorii mediului. Pentru o protecție mai buna ovulele mamiferelor nu sunt depuse în mediul extern ci după fecundare rămân în interiorul corpului femelei pe întreaga perioadă de dezvoltare. Un ovul trebuie să fie fecundat pentru a da naștere unui nou individ. Reproducerea sexuată a plantelor poate fi realizată:

  • prin semințe:
    • Angiosperme
    • Gimnosperme

Reproducerea asexuată constă în apariția unui nou individ pe corpul-mamă. Aceasta se realizează atât la protozoare (apariția unui sanț longitudinal care împarte celula în două), cât și la spongieri si celenterate. La restul grupelor de animale reproducerea este sexuată.

Reproducere asexuată (vegetativă) la angiosperme

  • prin drajon, care reprezintă un lăstar crescut în mod natural pe o rădăcină superficială. Procedeul este și folosit de om, astfel că prin separarea unui lăstar al unei plante crescut din rădăcină, și plantarea sa în alt loc, rezultă o nouă plantă.
  • prin stolon, care reprezintă o tulpină sau ramură târâtoare care, în contact cu pământul, formează rădăcini și dă naștere unei plante noi.
  • prin butășire, în care o porțiune de ramură, lăstar, de rădăcină sau de frunză (denumită butaș), este detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă.
  • prin marcotaj, în care o ramură sau un lăstar al unei plante, nedesprins de ea (denumit marcotă), înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă

Funcții vitale: funcția de relație

Prin această funcţie se realizează legătura între organism şi mediul extern, organismul uman ia cunoştinţa despre realitatea înconjurătoare şi acţionează în consecinţa la diferiţi stimuli din mediul înconjurător.

Funcţia de relaţie este înfăptuita de către sistemul nervos, endocrin şi locomotor (sistem osos şi muscular).

Baza anatomica a funcţiei de relaţie o reprezintă organele de simţ  →  componente nervoase, care au rolul de a capta informaţia, a o conduce la nivelul centrilor nervoşi unde are loc analiza şi sinteză acestor informaţii. Organele de simt infaptuiesc functia de relatie prin intermediul analizatorilor.

   Analizatorii sunt sisteme care au rolul de a recepţiona, conduce şi transforma în senzaţii specifice excitaţiile primite din mediul extern sau intern. Ei contribuie la realizarea integrării organismului în mediu şi la coordonarea funcţiilor organismului.

Un exemplu clar de stimulare poate fi senzația de foame, a cărui reacție pozitivă ar fi reflecția și actul vânătorii pentru a se alimenta.

Datorită percepției variațiilor mediului (stimuli), atât interne (din corpul nostru), cât și din exterior (mediul), și procesarea răspunsurilor asupra acestor stimuli, devine posibilă și garantează supraviețuirea. De asemenea, această funcție face posibilă ca ființele vii să se relaționeze una cu cealaltă și cu mediul înconjurător.

 

Facebook Comments
Care sunt cele trei funcții vitale?
Recenzia dvs.: Cum vi s-a părut acest articol?