de Nistorescu Dragos

„În memoriile sale, Jukov și-a exagerat puternic rolul avut în timpul războiului, dându-se drept unicul comandant militar talentat din Uniunea Sovietică.”

K.A.Zalesski, Imperia Stalina, Biograficeskii ențiklopediceskii slovar, p.171

„Într-un război prima victimă este adevărul.”

Istoriografia dedicată Marelui Război Patriotic se concentrează, cu o insistență demnă de o cauză mai bună, asupra a două mari teme:imbecilitatea sau, mai elegant spus, incompetența liderilor militari sovietici și a lui Stalin, care nu au prevăzut Operațiunea Barbarossa, în totală contradicție cu genialitatea mareșalului Jukov care a salvat Uniunea Sovietică și mustățile lui Stalin de la pieire.Istoricii ruși dar și cei din restul lumii au preluat aceste teme și le vântură pe sub nasul celor interesați de trecutul apropiat și nu numai. Dar dacă tot ce am știut până acum este de fapt fals, sovieticii propagând aceste minciuni dintr-un anume motiv obscur?

Pregătirile germane pentru Operațiunea Barbarossa erau cunoscute de către liderii sovietici cu mult timp înainte ca acestea să intre în faza finală. Dar URSS nu era pregătită să se apere în fața agresiunii. Motivul nu era însă acela vânturat de propaganda sovietică și preluat apoi de istoricii occidentali, cum că Stalin se temea de Hitler și nu dorea să îl provoace. Cum să provoci pe cineva luându-ți măsuri de apărare în fața unui posibil atac? Îl poți provoca să te atace doar făcând pregătiri pentru a-l ataca tu mai întâi. Și acest lucru se întâmpla în pașnica URSS condusă de „tătucul cel bun”, Iosif Stalin. Stalin se pregătea de război de ani buni urmărind să aducă întreaga Europa sub control comunist. Stalin nu se temea de Hitler deoarece forțele sovietice le depășeau pe cele naziste la aproape orice capitol. Cu puțin timp înainte de declanșarea Operațiunii Barbarossa, ambele părți se aflau cu pregătirea ofensivei pe ultima sută de metri dar naziștii au luat-o cu câteva zile înaintea lui Stalin, surprinzând armata sovietică nepregătită pentru defensivă, ci pentru cu totul altceva. Numai așa se poate explica dezastrul din 1941 pe care istoricii însă îl pun doar pe seama imbecilității crase care îi caracteriza pe Stalin și pe generalii săi.

Uniunea Sovietică a pierdut la granița de Vest mii de tancuri, mii de avioane, tehnică de luptă, tone de muniții iar milioane de soldați sovietici au pierit cu același prilej luând calea prizonieratului sau fiind uciși în luptă. Dacă acești soldați împreună cu tehnica de luptă aferentă ar fi fost retrași pe poziții defensive ușor de apărat, de care URSS nu ducea lipsă, misiunea naziștilor ar fi fost aproape imposibilă. Acest lucru putea fi făcut de Statul Major al Armatei Roșii foarte ușor, chiar dacă acest Stat Major ar fi fost format doar din troglodiți și retardați mintal. Se știe foarte bine că organizarea defensivei este floare la ureche pe lângă organizarea unei operațiuni ofensive. Dar URSS nici măcar nu avea de gând să se apere. Scopul pentru care miile de tancuri, avioane, tehnica de luptă aferentă și legiunile de soldați sovietici erau masate la granița de Vest era cu totul altul.

Revenim însă asupra unei afirmații pe care am făcut-o puțin mai sus și ne cerem scuze. Da, Stalin se temea de Hitler dar nu din motivele invocate de istoria oficială. Stalin se temea de Hitler și nu dorea să îl provoace pe acesta pentru ca Reich-ul german să nu atace forțele sovietice pregătite pentru Operațiunea Furtuna (denumirea dată operațiunii pe care forțele sovietice urmau să o declanșeze cu scopul de a cuceri Europa), dând astfel peste cap toate planurile staliniste legate de comunizarea bătrânului continent. Din nefericire lui Stalin nu i-a ieșit jocul.

Stalin avea mulți generali și mareșali buni dar în fruntea tuturor se găsea Gheorghi Konstantinovici Jukov care a fost glorificat de propaganda sovietică, fiind chiar propus la un moment dat pentru a fi făcut sfânt. Este ironic faptul că cel mai sângeros mareșal al lui Stalin recunoscut pentru cruzimea și grosolănia sa legendare să fie făcut sfânt. Dar trecem peste asta și ne concentrăm asupra genialității „sfântului” Jukov, cel care de unul singur a salvat URSS de la nazificare.

Jukov era avid după onoruri și decorații, de asta suntem siguri, depășindu-l la acest capitol inclusiv pe Stalin. Dar au fost aceste onoruri și decorații justificate?

Jukov, ca Șef al Statului Major nu a pregătit URSS pentru a se apăra în fața atacului nazist și de-aici a urmat marele dezastru. Cum poți să fii numit geniu când nu observi intențiile evident agresive ale dușmanului neluând nici o măsură în acest sens? URSS nu se pregătea pentru un război de apărare ci pentru unul de agresiune, dar Ghiorghi Jukov tot ar fi putut, în puținele zile pe care le avea la dispoziție, să micșoreze dimensiunile dezastrului. Geniul Jukov nu a făcut însă nimic.

Jukov nu era doar avid de decorații și onoruri. Era în același timp și un lăudăros de primă mână. Se spune despre el că a jucat un rol important în Bătălia de la Stalingrad, o altă minciună popularizată de propaganda sovietică ,mai ales cea din perioada brejnevistă. Rolul lui Jukov în această importantă bătălie a fost unul minor, așa cum a afirmat însuși Stalin și alți generali. Rolul său a fost la fel de insignifiant și în Bătălia de la Arcul Kursk, victorie cu care Jukov ar fi dorit deasemenea să se împăuneze.

Izolarea Leningradului de către trupele naziste în 1941 și terminată în 1944 a fost o tragedie umană de proporții colosale. Cei aproximativ 1 milion de morți rezultați în urma ei se datorează în primul rând mareșalului Jukov, care a nu a reușit să prevină blocarea marelui oraș de pe Neva de către inamic.

Rolul lui Jukov a fost însă important în Operațiunile Rjev-Sicevka-Viazma unde Armata Roșie, cu un efectiv în oameni și tehnică de luptă mult superioare, nu a reușit să spargă defensiva germană pierzând în schimb sute de mii de soldați alături de tehnica de luptă aferentă. Operațiunile, cunoscute ca „mașina de tocat carne de la Rjev” sunt o pată neagra pe blazonul „geniului” Jukov, și din nefericire nu e singura.

Jukov nu a fost un geniu ,nu a fost nici măcar un tip inteligent, ci o brută care prefera să își arunce soldații în valuri umane asupra pozițiilor bine apărate ale naziștilor. Totul a culminat cu Bătălia pentru Berlin unde Armata Roșie pierde din nou zeci de mii de soldați în asaltul asupra capitalei naziste, asaltul fiind condus de Jukov. În loc să supună capitala celui de-al Treilea Reich unui asediu care, în câteva săptămâni i-ar fi făcut pe apărători să se predea, Jukov ia decizia unui asalt total, asalt soldat cu sfârșitul Reich-ului nazist dar și cu pagube imense în rândul asediatorilor.

De asemenea, Jukov nu a fost un individ cu „coloană vertebrală”. Se spune despre el că l-ar fi confruntat de mai multe ori pe Stalin, motiv pentru care ar fi fost schimbat din funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei Roșii precum și din alte funcții mai puțin importante. Adevărul este că Jukov era incompetent, acesta fiind motivul pentru care Stalin s-ar fi dispensat de serviciile prețioase ale strategului și nu caracterul ferm al celui din urmă. Despre faptul că Jukov nu se sfia să îi spună tătucului popoarelor ce crede cu adevărat, aflăm doar din Memoriile aceluiași Jukov, document care este departe de a fi un exemplu de acuratețe istorică.

Știm astăzi câ în anii 1937-1938, în Uniunea Sovietică a avut loc Marea Teroare, prin care Iosif Stalin a decimat corpul ofițieresc al Armatei Roșii. Printre victimele cunoscute îl găsim și pe mareșalul Tuhacevski condamnat la moarte în urma unui proces discutabil, alături de alți generali și ofițeri faimoși. Una dintre ipotezele avansate cu privire la motivul pentru care Stalin și-a decimat propria armată este acela că dictatorul roșu dorea să curețe corpul ofițerilor de cadrele incompetente înlocuindu-i pe aceștia cu cadre militare profesioniste și bine pregătite, în vederea viitoarei ofensive sovietice declanșată împotriva Europei. Dacă acest lucru este adevărat, atunci cekiștii lui Ejov nu au dat dovadă de suficientă vigilență lăsând să le scape indivizi de teapa lui Jukov. Astfel, Stalin s-a „pricopsit” în ajunul Operațiunii Barbarossa cu un șef de Stat Major care nu avea nici în clin, nici în mânecă cu strategia și tactica militară. După dezastrul pe care l-a suferit URSS în primele zile ale războiului cu Germania nazistă, Stalin s-a gândit la un mod în care să scape de Jukov, dar o pedeapsă prea aspră ar fi însemnat deasemenea și recunoașterea faptului că el însuși a greșit numindu-l pe cel din urmă la conducerea forțelor armate.

Pentru a-și ralia populația în jurul lor, comuniștii sovietici care au urmat după Stalin s-au folosit de imaginea lui Jukov, punând-o în centrul propagandei lor, iar conducerea rusă din prezent, din ignoranță ori din rea-voință continuă să folosească numele și imaginea unui ignorant în ale tacticii și strategiei militare pentru a-și ralia la rândul lor poporul în jurul ei.

Nu vom afla cât de genial era Jukov în realitate decât în momentul în care arhivele rusești vor fi deschise. Atunci poate vom afla și cine a conceput planurile bătăliei de la Halhin Gol, prima mare ispravă de arme a viitorului mareșal. Spunem asta, deoarece din memoriile lui Jukov nu vom desprinde o concluzie în acest sens. Slabe șanse însă ca arhivele să fie desecretizate, asta deoarece conducerea Federației Ruse nu are interesul să arate populației că au glorificat timp de zeci de ani ca geniu al strategiei un impostor. Nici memoriile lui Jukov, publicate și folosite ca sursă importantă de către istoricii ruși sau occidentali, nu sunt o sursă demnă de încredere. Pe lângă numeroasele inadvertențe, autorul sau autorii (deoarece mulți sunt sceptici că acest document a fost scris de Jukov) își arogă toate meritele pentru victoriile din Marele Război Patriotic, aruncând vina pentru eșecuri pe Stalin, pe alți generali sau pe entități al căror nume nu este pomenit. Mai mult, jurnalul care conține memoriile marelui strateg a fost publicat în peste 13 ediții, ce diferă semnificativ una de alta și care au fost modificate astfel încât să servească intereselor de moment ale conducerii statului sovietic și al Federației Ruse care i-a urmat. Memoriile lui Jukov, așa măsluite cum sunt, se află însă în centrul propagandei rusești, fiind citate de academicieni sau profesori din marile institute militare din această țară. Mai ceva ca Biblia!

Slabe sunt deasemenea șansele să vedem desecretizate și arhivele legate de Operațiunea Furtuna care, în viziunea lui Stalin, ar fi trebuit să aducă „paradisul comunist” pe tot întinsul Europei dar care a fost sălbatic întreruptă de atacul nazist din 22 iunie 1941. Majoritatea istoricilor se plâng că nu pot dovedi că pașnica URSS se pregătea să atace Europa în 1941 din cauza faptului că nu există documente oficiale legate de acest eveniment. Dacă ei așteaptă desecretizarea arhivelor rusești legate de Operațiunea Furtuna atunci o să aștepte mult și bine iar URSS o să fie în continuare victima pură și nevinovată a unui atac mârșav. Până atunci trebuie să ne mulțumim cu surse indirecte dacă vrem să aflăm cât de iubitor de pace era tovarășul Stalin în 1941.

Barbarossa i-a adus în final pe sovietici în România iar mareșalul Antonescu a sfârșit în fața unui pluton de execuție pentru vina de a fi trecut Nistrul. România sub Antonescu avea de ales între a participa la atacul preventiv împotriva URSS, chiar dacă șansele de victorie erau infime, sau să primească în plin lovitura sovietică laolaltă cu Germania nazistă și restul Europei. Dacă Germania nazistă ar fi plecat la război fără România antonesciană deznodământul ar fi fost același. Contribuția României la efortul nazist de distrugere a bolșevismului în vatra sa era insignifiantă, asta dacă nu punem la socoteală petrolul pe care țara noastră îl furniza Germaniei. Dacă România ar fi refuzat la un anumit moment să mai furnizeze petrol Germaniei s-ar fi trezit ocupată de aceasta. Pentru a distruge Germania hitleristă, sovieticilor le era necesar să întrerupă fluxul de petrol către naziști iar acest lucru i-ar fi adus pe cei dintâi pe teritoriul României, de unde s-ar fi lăsat cu greu îndepărtați. Asta dacă s-ar fi lăsat îndepărtați. Istoricii români și nu numai spun: ”Marea greșeală a lui Antonescu a fost că a trecut Nistrul”. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă Antonescu nu ar fi trecut Nistrul? Am fi scăpat oare de jugul sovietic? Cehoslovacia sau Polonia nu au participat la Operațiunea Barbarossa, ba chiar au fost subjugate de naziști, dar când soarta războiului s-a întors locuitorii respectivelor țări tot au fost nevoiți să umple cu flori tancurile Armatei Roșii eliberatoare, care însă nu s-au mai lăsat duse timp de aproape 50 de ani. În cel mai bun caz România ar fi rămas fără Basarabia și Bucovina de Nord, iar în cel mai rău caz țara noastră ar fi sfârșit ocupată de sovietici, dar și fără cele două provincii istorice mai sus-menționate, lucru care s-a și întâmplat în final.

Lovind înaintea lui Stalin, Hitler a distrus armata regulată sovietică ce se pregătea să invadeze Europa, aceasta din urmă nemaiavând capacitatea să își ducă la bun sfârșit misiunea, Stalin trebuind să se mulțumească după înfrângerea naziștilor doar cu Estul Europei și o parte din centrul acesteia. O concluzie care se desprinde astfel din rândurile de mai sus este aceea că Hitler și, în subsidiar, Ion Antonescu pot fi considerați salvatorii Europei Occidentale în fața comunismului imperialist. Din nefericire, aceasta nu șterge numeroasele crime comise de cei doi pe întregul teritoriu ocupat de cel de-al Treilea Rech și aliații săi.

Ca și faptele de vitejie în „frontul muncii” ale minerului Stahanov, sau ale faimoșilor soldați sovietici de sub comanda colonelului Panfilov, ce au ținut piept câtorva zeci de tancuri naziste, mitul genialului Jukov sau al pașnicei Uniuni Sovietice atacată de perfidul Hitler în 1941 poate fi încadrat în categoria minciunilor propagandistice ale comuniștilor ruși. Dar, din nefericire ele vor continua să dăinuie atâta timp cât arhivele vor rămâne închise (asta în cazul în care nu au fost distruse) pentru ochii publicului. Până în acel moment trebuie să ne mulțumim cu axioma că orice lider comunist e un mare mincinos deci are tot interesul să afirme că Jukov a fost genial, sau că în 1941 dezastrul armatei sovietice s-a datorat tembelismului caracteristic lui Stalin, și nu faptului că URSS se pregătea de atac și nu de apărare.

Notă: Pe lângă Victor Suvorov, autorul cărților care au constituit sursa prezentului articol, îi mai putem adăuga ca fiind membrii ai „școlii” ce promovează ideea cum că URSS se pregătea să atace Europa în 1941 pe Mikhail Meltiukhov, V. A. Nevezhin, V. D. Danilov sau Aleksandr Solzhenitsyn. Dintre cercetătorii germani se disting Joachim Hoffmann, Wolfgang Strauss, Fritz Becker la care mai putem adăuga istorici americani precum Richard Raack. Deși cu toții sunt de acord asupra temei principale, și anume că URSS se pregătea să atace Europa înainte de Operațiunea Barbarossa, detaliile legate de Marele Plan stalinist nu coincid în totalitate. Nu toți sunt de acord cu faptul că Stalin era un geniu al geopoliticii capabil să gândească și să pună în aplicare un plan de o asemenea magnitudine. Amploarea acestei operațiuni diferă deasemenea de la cercetător la cercetător. Aceste mici „nepotriviri” nu surprind ținând cont de faptul că aceștia au fost nevoiți să lucreze cu frânturi de informații sau cu documente foarte dificil de obținut. Cei care afirmă contrariul, și anume că URSS nu se pregătea să invadeze Europa în 1941, fiind de asemenea nepregătită pentru orice tip de război, sunt mai numeroși decât cei din grupul mai sus-menționat dar sunt acuzați că folosesc drept surse în sprijinul lor cărți scrise de personalități din societatea sovietică contemporane cu acele tragice evenimente, personalități care au tot interesul să ascundă adevărul, dar și documente de multe ori măsluite. Memoriile ‘’mareșalului victoriei’’ Ghiorghi Jukov sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Cei din această “școală” afirmă deasemenea despre tabăra opusă că, promovează ideea unei Uniuni Sovietice ultra-imperaliste, justificând astfel invadarea URSS de către naziști dar și crimele comise de aceștia pe întregul teritoriu sovietic aflat sub ocupație.

 

Comentarii pe Facebook