Sindromul Umărului Înghețat: O Afecțiune Dureroasă de Limitantă

Sindromul umărului înghețat, cunoscut în termeni medicali sub denumirea de capsulită adezivă, este o afecțiune dureroasă și invalidantă a articulației umărului, care restricționează semnificativ mobilitatea. Deși poate suna alarmant, este o condiție relativ comună, care afectează în principal persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 60 de ani, mai frecvent femeile, și care adesea se ameliorează de la sine în timp, chiar dacă procesul poate dura luni sau chiar ani.

Înțelegerea cauzelor, simptomelor și a etapelor de evoluție este crucială pentru un management eficient și pentru atenuarea frustrării asociate cu această afecțiune.

Ce este Sindromul Umărului Înghețat?

Articulația umărului este o articulație sferică (gleno-humerală) formată de capul humerusului (osul brațului) și cavitatea glenoidă a scapulei (omoplat). Această articulație este înconjurată de o structură fibroasă numită capsula articulară. În mod normal, capsula este elastică și permite umărului o gamă largă de mișcări.

În cazul sindromului umărului înghețat, capsula articulară devine inflamată, se îngroașă, se contractă și poate dezvolta benzi de țesut cicatricial (aderențe). Acest proces face ca spațiul din interiorul capsulei să se micșoreze, limitând sever mișcările capului humeral în cavitatea glenoidă. De aici și denumirea populară de “umăr înghețat” – articulația pare “blocată” sau “înghețată”.

De ce apare Umărul Înghețat? Cauze și Factori de Risc

Cauza exactă a capsulitei adezive nu este întotdeauna clară, în special în cazurile primare (idiopatice), unde apare spontan, fără un eveniment declanșator evident.

Există însă o serie de factori de risc și condiții medicale asociate care par să crească probabilitatea dezvoltării sindromului umărului înghețat (cazuri secundare):

1. Diabetul zaharat: Persoanele cu diabet au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta umăr înghețat, iar afecțiunea tinde să fie mai severă și să dureze mai mult la acești pacienți. Aproximativ 10-20% dintre diabetici dezvoltă această afecțiune.
2. Afecțiunile tiroidiene: Atât hipotiroidismul (glanda tiroidă subactivă), cât și hipertiroidismul (glanda tiroidă hiperactivă) sunt asociate cu un risc crescut.
3. Boli cardiace: Afecțiunile cardiovasculare și tratamentul acestora, inclusiv chirurgia pe cord, pot crește riscul.
4. Boli pulmonare: Anumite afecțiuni pulmonare pot fi asociate.
5. Imobilizarea prelungită: Orice perioadă de imobilizare forțată a articulației umărului crește riscul. Cauzele pot include:
   • Recuperare după o intervenție chirurgicală (de exemplu, la umăr, picior, sau chiar chirurgie toracică/cardiacă).
   • Recuperare după o fractură (de exemplu, a brațului sau a claviculei).
   • Folosirea unei orteze sau a unui bandaj pentru o perioadă lungă de timp.
   • Recuperare după un accident vascular cerebral (AVC) sau o intervenție chirurgicală pe creier.
6. Traumatisme minore: Uneori, un traumatism minor la umăr poate fi punctul de plecare, deși acesta nu este o cauză directă, ci mai degrabă un eveniment care declanșează procesul inflamator la o persoană predispusă.
7. Chirurgia la sân: Post-mastectomie sau alte intervenții chirurgicale la nivelul sânului.
8. Vârsta și Sexul: Așa cum am menționat, este mai frecvent între 40 și 60 de ani și predominant la femei.

Este important de reținut că umărul înghețat apare mai des la umărul non-dominant, dar poate afecta și umărul dominant și, în cazuri rare, ambele umeri.

Etapele Sindromului Umărului Înghețat: Faze specifice

Umărul înghețat evoluează tipic în trei etape sau faze distincte, fiecare cu simptome specifice și o durată variabilă:

1. Faza de “Înghețare” (Faza Dureroasă):

   • Durează de obicei între 2 și 9 luni.
   • Este caracterizată de apariția treptată a durerii la nivelul umărului. Durerea devine constantă și se agravează adesea noaptea sau la mișcări specifice.
   • Pe măsură ce durerea se intensifică, începe să apară și o pierdere progresivă a amplitudinii mișcărilor. Pacientul evită să miște umărul din cauza durerii, ceea ce contribuie la rigidizarea articulației.
   • În această fază, durerea este simptomul predominant.

2. Faza “Înghețată” (Faza Rigidă):

   • Durează de obicei între 4 și 12 luni.
   • Durerea se ameliorează adesea în comparație cu faza anterioară, dar nu dispare complet. Durerea apare în general doar la mișcări extreme.
   • Caracteristica definitorie a acestei faze este rigiditatea și limitarea severă a mișcărilor umărului. Pacientul are dificultăți majore în a efectua sarcini zilnice simple, cum ar fi îmbrăcatul, pieptănatul, ajungerea la obiecte deasupra capului sau în spatele corpului.
   • Amplitudinea mișcărilor (atât active, cât și pasive) este semnificativ redusă în toate direcțiile (ridicarea brațului în față sau lateral, rotațiile umărului).

3. Faza de “Dezghețare” (Faza de Recuperare):

   • Durează de obicei între 5 și 24 de luni (sau chiar mai mult).
   • Aceasta este faza de recuperare treptată. Durerea continuă să scadă, iar amplitudinea mișcărilor începe să se îmbunătățească progresiv.
   • Recuperarea mobilității este lentă, dar constantă. Cu exerciții și fizioterapie, funcționalitatea umărului se îmbunătățește semnificativ.
   • Este important de menționat că, deși majoritatea pacienților își recâștigă o mare parte sau întreaga mobilitate, unii pot rămâne cu o ușoară restricție a mișcărilor pe termen lung.

Durata totală a sindromului umărului înghețat poate varia considerabil de la o persoană la alta, de la un an la trei ani, uneori chiar mai mult. Răbdarea este esențială pe parcursul acestui proces.

Diagnosticul

Diagnosticul sindromului umărului înghețat este în primul rând clinic și se bazează pe:

1. Anamneza (Istoricul medical): Medicul va întreba despre simptome (durere, rigiditate), momentul apariției, evoluție, factori care agravează sau ameliorează simptomele, alte afecțiuni medicale (în special diabet, afecțiuni tiroidiene), eventuale traumatisme sau perioade de imobilizare.
2. Examenul fizic: Acesta este esențial. Medicul va evalua:
   • Amplitudinea mișcărilor (Range of Motion): Atât mișcările active (cât poate pacientul să miște umărul singur), cât și mișcările pasive (cât poate medicul să miște brațul pacientului). În umărul înghețat, ambele tipuri de mișcări sunt limitate semnificativ, distingând afecțiunea de, de exemplu, o ruptură a coafei rotatorilor unde mișcarea activă este mult mai limitată decât cea pasivă.
   • Durerea: Localizarea și intensitatea durerii la mișcări.
3. Investigații imagistice: Deși nu sunt întotdeauna necesare pentru diagnosticul de bază al umărului înghețat (care este clinic), sunt utile pentru a exclude alte cauze ale durerii și rigidității umărului:
   • Radiografia: De obicei, arată o articulație normală în umărul înghețat pur, dar poate identifica semne de artroză, fracturi vechi sau calcificări care pot cauza simptome similare.
   • RMN (Rezonanța Magnetică Nucleară): Poate vizualiza țesuturile moi (capsula, tendoanele coafei rotatorilor) și poate confirma îngroșarea capsulei sau poate detecta alte patologii (rupturi de coafă, inflamație a bursei) care ar putea explica simptomele.

Tratamentul Sindromului Umărului Înghețat

Scopul principal al tratamentului este controlul durerii și restabilirea amplitudinii mișcărilor. Tratamentul este, în majoritatea cazurilor, conservator (non-chirurgical) și se concentrează pe răbdare, gestionarea simptomelor și recuperarea funcțională.

1. Managementul Durerii:

   • Medicație: Analgezicele și antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), eliberate fără prescripție medicală sau prescrise de medic, pot ajuta la reducerea durerii și a inflamației, în special în faza de “înghețare”. În cazuri de durere severă, medicul poate prescrie analgezice mai puternice.
   • Injecții cu corticosteroizi: Injectarea directă a unui corticosteroid (un antiinflamator puternic) în capsula articulară a umărului poate oferi o ameliorare semnificativă a durerii și inflamației, în special în faza inițială și dureroasă. Aceasta poate facilita inițierea exercițiilor de mobilitate. Efectul este de obicei temporar, dar poate fi un adjuvant valoros.

2. Fizioterapie și Kinetoterapie:

   • Acesta este pilonul central al tratamentului conservator. Un kinetoterapeut (fizioterapeut) lucrează cu pacientul pentru a îmbunătăți treptat amplitudinea mișcărilor și forța umărului afectat.
   • Exercițiile variază în funcție de faza sindromului:
     • În faza dureroasă (“înghețare”), accentul este pus pe exerciții blânde de menținere a mobilității și pe controlul durerii. Se evită forțarea excesivă.
     • În faza rigidă (“înghețată”), se intensifică exercițiile de stretching pentru a elibera capsula contractată. Exercițiile pasive (efectuate de kinetoterapeut) și active (efectuate de pacient) sunt esențiale.
     • În faza de recuperare (“dezghețare”), se continuă exercițiile de stretching și se adaugă exerciții de întărire musculară pentru a recâștiga funcționalitatea completă a umărului.
   • Consecvența este crucială. Kinetoterapeutul va învăța pacientul exerciții specifice pe care să le poată efectua și acasă zilnic.

3. Alte Modalități Terapeutice:

   • Căldura/Gheața: Aplicarea de comprese calde înainte de exerciții sau de gheață după exerciții poate ajuta la gestionarea durerii și rigidității.
   • Manipularea sub Anestezie: Într-un mediu controlat, sub anestezie generală, medicul ortoped poate forța mișcarea umărului pentru a rupe aderențele din capsulă. Această procedură a devenit mai puțin frecventă datorită riscurilor asociate (fracturi, luxații) și succesului tratamentului conservator prelungit, dar poate fi luată în considerare în cazuri selectate care nu răspund la alte tratamente.

4. Tratamentul Chirurgical:

   • Chirurgia este considerată de obicei doar în cazurile severe și persistente, care nu răspund la tratamentul conservator după o perioadă îndelungată (de obicei 6-12 luni de fizioterapie intensivă).
   • Procedura chirurgicală standard este capsulotomia artroscopică (eliberarea capsulară artroscopică). Aceasta implică introducerea unui artroscop (o cameră mică) și a unor instrumente chirurgicale miniaturale prin incizii mici în jurul umărului. Chirurgul vizualizează capsula îngroșată și contractată și taie (eliberează) porțiunile care restricționează mișcarea.
   • După intervenția chirurgicală, este imperativ să se înceapă imediat fizioterapia intensivă pentru a menține mobilitatea recâștigată și a preveni recrigerarea capsulei.

Prognostic și Recuperare

Prognosticul pentru sindromul umărului înghețat este, în general, bun pe termen lung, deoarece, în majoritatea cazurilor, afecțiunea se rezolvă de la sine. Cu toate acestea, procesul este lent și necesită o doză considerabilă de răbdare și perseverență, în special cu programul de fizioterapie.

Recuperarea completă a amplitudinii mișcărilor poate dura între 1 și 3 ani. În unele cazuri, o ușoară limitare a anumitor mișcări, în special rotația externă, poate persista pe termen lung. Rar, afecțiunea poate recidiva la același umăr sau poate apărea la celălalt umăr.

Pacienții diabetici pot avea o recuperare mai lungă și mai puțin completă compared cu pacienții non-diabetici.

Prevenția

Deși cauzele precise nu sunt întotdeauna clare, anumite măsuri pot ajuta la reducerea riscului, în special la persoanele cu factori de risc cunoscuți:

• Controlul afecțiunilor medicale de bază: Gestionarea eficientă a diabetului zaharat și a afecțiunilor tiroidiene este crucială.
• Menținerea mobilității după imobilizare: Dacă umărul a fost imobilizat din cauza unei leziuni sau a unei intervenții chirurgicale, este important să urmați un program de reabilitare recomandat de medic sau kinetoterapeut pentru a începe mișcarea umărului cât mai curând posibil și în siguranță.
• Exerciții regulate: Menținerea unui stil de viață activ și efectuarea de exerciții care implică mișcarea blândă constantă a umărului poate fi benefică.

Când Să Consultați Medicul?

Dacă simțiți durere persistentă la nivelul umărului, care nu se ameliorează cu repaus și analgezice obișnuite, și observați o limitare progresivă a capacității de a vă mișca brațul, este esențial să consultați un medic. Diagnosticul precoce poate ajuta la inițierea tratamentului și la gestionarea mai eficientă a simptomelor, deși cursul natural al bolii rămâne adesea neschimbat în ceea ce privește durata totală.

Concluzie

Sindromul umărului înghețat este o afecțiune debilitantă, dar care, în majoritatea cazurilor, se rezolvă natural. Recunoașterea simptomelor, înțelegerea etapelor bolii și, cel mai important, căutarea ajutorului medical și angajamentul față de un program de reabilitare sunt pași cruciali în gestionarea eficientă a acestei condiții. Deși călătoria spre recuperare poate fi lungă și presărată cu momente de frustrare, răbdarea, perseverența și colaborarea strânsă cu echipa medicală pot duce la o îmbunătățire semnificativă a funcției și la o revenire la activitățile cotidiene.