În prag de “alegeri democratice pentru Parlamentul European” toți politicienii se străduiesc să-i convingă pe români să voteze la viitoarele alegeri, asigurându-i că vor lupta împotriva euro și a birocraților care nu le reprezintă interesele la Bruxelles. Cetățenii sunt îndemnați frecvent prin fel de fel de campanii media să își aleagă reprezentanții României, recunoscând astfel valabilitatea Uniunii Europene.
Cu toate acestea, puțini sunt însă cei care cunosc adevăratul scop al votului, și anume că, votul lor servește politicienilor care primesc joburi extrem de bine remunerate. Și mai mult decât atât, “Parlamentul European” este o ficțiune, dat fiind faptul că Uniunea Europeană nu este un stat. Tratatul de la Lisabona în sine certifică incapacitatea Uniunii Europene de a deveni un stat. Doar un stat, desigur, poate avea un “parlament”, atât de mult încât chiar și constructorii Uniunii Europene nu au recunoscut Parlamentul European ca având o capacitate independentă de a creea legi. Prin urmare, ne aflăm, de asemenea, în Europa, un fel de lume suprarealistă.
Menținerea acestei simulări este cea mai vizibilă parte a activității politicienilor. Imperiul european trebuie să continue să existe sau mai degrabă să pretindă că există în ochii cetățenilor săraci, care nu cunosc nimic despre Tratatul de la Lisabona, precum și cadrul tratatului de la Maastricht. De ziua Europei, tratatul ne obligă să expunem steagul UE, să facem paradă, și să cântăm imnul Europei, iar conducătorii români trebuie să acorde o atenţie deosebită acestei zile.
Se pare că Bucureștiul este conectat la Bruxelles: totul este un flutur de steaguri pline de stele, care pretind existența unui Imperiu imaginar! Dat fiind faptul că UE nu este un stat, ci pur și simplu o organizație internațională, ea nu poate acorda nici o cetățenie, o concesie care o face nelegitimă; prin urmare, este ilegitim constituirea unei bănci independentă de fiecare stat membru, cum este cazul Băncii Centrale Europene, (care de fapt aparține în cea mai mare parte acționarilor privați) precum și transferul suveranităţii în materie monetară. De la 1 ianuarie 2007 România a devenit membru al Uniunii Economice şi Monetare Europene cu derogare de la adoptarea euro drept monedă. În acest context, BCE poate interveni în politica monetară și financiară a României. BNR nu are rolul de bancă centrală națională, prin urmare, ea nu este sursă primară de credit și nu poate monetiza datoria națională.
Și cei mai cunoscuți, sunt parametrii tratatului de la Maastricht care îndeamnă țări precum România să facă eforturi pentru a adera la zona euro. În 2012, România a fost nevoită să adere la mecanismul cursului de schimb ERM2. Prin acest mecanism Banca Centrală Europeană, cu Comisia Europeană şi cu alte state membre stabilesc cursul de schimb al Euro cât şi rata de conversie în raport cu Leul românesc. Cursul de schimb prea ridicat cum este în prezent afectează competitivitatea şi impune ajustări ulterioare dureroase sub forma creşterii şomajului şi a reducerii creşterii economice în vreme ce un curs prea scăzut măreşte inflaţia şi erodează valoarea activelor financiare ale României.
Toate guvernele sunt nevoite să accepte că așa-zisa integrare financiară europeană care sunt vasale băncilor și oligarhilor financiari, reprezintând în momentul de față, puterea în UE, și nu servesc interesele cetățenilor României. Prin urmare, alegerile pentru Parlamentul European din România, sunt un exerciţiu inutil de scoaterea a oamenilor la vot, deoarece votul acestora nu contează sau contează mult prea puțin, și mai mult grav este faptul că UE există doar în mintea unora, în realitate fiind doar o construcție falsă.
