Cât a plătit Nicolae Ceaușescu datorie externă: O lecție dureroasă din istoria României

Nicolae Ceaușescu, liderul comunist al României, a lăsat în urmă o moștenire complexă, marcată de realizări industriale, dar și de suferințele grave impuse populației. Unul dintre cele mai controversate aspecte ale guvernării sale rămâne modul drastic în care a gestionat datoria externă a țării, un efort care a avut consecințe devastatoare asupra nivelului de trai al românilor.

Începuturile datoriei: flirtul cu Occidentul

Între 1968 și 1972, Ceaușescu a început o politică de deschidere către Occident, negociind în secret cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială. Scopul era obținerea de credite cu dobânzi mici, necesare pentru a finanța proiecte sale ambițioase. Această apropiere de instituțiile financiare occidentale a marcat o perioadă în care România a acumulat datorii din ce în ce mai mari, atrăgând capital străin pentru dezvoltare.

Motivele împrumuturilor:

• Industrializarea forțată: Ceaușescu a moștenit o agendă de industrializare intensivă, concentrată în special pe industria grea. Acest lucru a necesitat investiții masive în fabrici, utilaje și infrastructură.
• Modernizarea agriculturii: Deși industrializarea era prioritară, regimul a încercat și o modernizare a agriculturii prin mecanizare și implementarea unor tehnologii noi.
• Proiecte grandioase: Ceaușescu a fost adeptul proiectelor grandioase, cum ar fi Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului și alte construcții mastodont, care au necesitat sume uriașe de bani.
• Autonomia față de URSS: Împrumuturile erau văzute și ca un instrument de a reduce dependența față de Uniunea Sovietică și de a-și consolida imaginea de țară independentă.
• Acces la tehnologie vestică: Prin împrumuturi, România putea achiziționa tehnologie avansată din Occident, esențială pentru modernizarea industriei.
• Percepția unei economii puternice: Împrumuturile ofereau o iluzie de prosperitate și de progres economic, contribuind la menținerea popularității regimului.

La început, împrumuturile din Occident păreau o soluție viabilă. Ratele dobânzilor erau relativ scăzute și economia mondială era într-o perioadă de creștere. Cu toate acestea, lucrurile aveau să se schimbe dramatic.

Decizia radicală: achitarea cu orice preț

Anii ’80 au adus cu ei o criză economică globală, o creștere a dobânzilor și o scădere a prețurilor petrolului, afectând grav economia României. Datoria externă a crescut alarmant la peste 13 miliarde de dolari, iar capacitatea țării de a-și onora obligațiile a scăzut drastic. În acest context, Ceaușescu a luat o decizie controversată: achitarea integrală a datoriei externe. Așa încât, între 1981 și 1986 datoria a început să scadă substanțial, de la 10,1 miliarde de dolari la 5,9 miliarde de dolari, un efort susținut de măsurile draconice impuse de regim. Din 1983, România a început să își achite cu forța datoria, sacrificând confortul și calitatea vieții cetățenilor săi.

Finalizarea achitării: o victorie amară

După ce a suspendat toate împrumuturile noi din 1988, regimul român a anunțat cu mândrie la începutul anului 1989 că restul de aproximativ 2 miliarde de dolari (2,7 miliarde conform Băncii Mondiale) urmează să fie achitat în cursul anului. Se pare că acest lucru s-a și întâmplat, România devenind singura țară din Blocul Estic care a reușit să scape de datoriile externe.

Motivele deciziei lui Ceaușescu:

• Obsesia independenței: Ceaușescu vedea datoria externă ca pe o formă de dependență și de amestec al străinătății în treburile interne ale țării. Dorința sa de a menține un control total asupra României l-a determinat să considere că achitarea datoriei este crucială pentru independența națională.
• Mândria națională exagerată: Ceaușescu avea o viziune megalomană despre rolul României în lume, iar achitarea datoriei era un simbol al forței și al independenței sale.
• Controlul absolut: Achitarea datoriei îi oferea lui Ceaușescu controlul total al finanțelor țării, eliminând orice influență externă asupra politicii sale economice.
• Teama de influența vestică: Ceaușescu era paranoic în privința influenței occidentale și vedea datoria ca pe o modalitate prin care țările capitaliste ar fi putut exercita presiuni asupra României.
• Modelul autarhist: Ceaușescu admira modelele economice autarhice și credea că România poate supraviețui prin propriile resurse, fără a fi dependentă de alții.

Austeritatea programată: consecințele asupra populației

Decizia lui Ceaușescu de a achita datoria a avut consecințe dezastruoase pentru populație. Pentru a genera surplusul valutar necesar, regimul a impus o politică de austeritate severă:

• Raționalizarea alimentelor: Au fost impuse restricții drastice la alimente de bază, creând cozi interminabile și foamete.
• Raționalizarea energiei: Au fost introduse întreruperi frecvente de curent electric și de căldură, chiar și în timpul iernii.
• Exporturi forțate: Produsele destinate consumului intern au fost exportate masiv pentru a obține valută, creând penurie pe piața internă.
• Salarii mici și impozite mari: Nivelul de trai al populației a scăzut dramatic, iar oamenii se confruntau cu dificultăți financiare enorme.
• Izolarea internațională: Politica economică autarhică a dus la izolarea tot mai mare a României pe plan internațional.
• Disperare și furie: Condițiile de viață tot mai grele au generat frustrare, disperare și o opoziție din ce în ce mai puternică față de regim.

Achitarea datoriei externe, deși a fost prezentată de propaganda comunistă ca un mare succes, a fost un dezastru umanitar și economic. Aceasta a contribuit semnificativ la prăbușirea regimului Ceaușescu în 1989.

Câți bani a oferit Nicolae Ceaușescu sub formă de ajutoare externe?

Conform datelor disponibile, sub conducerea lui Ceaușescu, România a acordat împrumuturi în valoare totală de 2.870.334.279 USD, adică aproximativ 2,87 miliarde de dolari. Acesta este un aspect mai puțin discutat al economiei românești din perioada comunistă, care demonstrează o preocupare de extindere a influenței internaționale, chiar și prin astfel de mecanisme financiare.

Destinații neașteptate: De la Irak la Coreea de Nord

Lista țărilor care au beneficiat de împrumuturile României este diversă și surprinzătoare. Printre principalii debitori se numără:

• Irak: 2,5 miliarde USD – Un împrumut masiv, care sugerează o relație strânsă din punct de vedere economic și politic.
• Sudan: 169,9 milioane USD
• Mozambic: 126 milioane USD
• Libia: 45,6 milioane USD
• Nigeria: 12,6 milioane USD
• Republica Centrafricană: 10,7 milioane USD
• Republica Guineea: 2,3 milioane USD
• Somalia: 2,5 milioane USD
• Coreea de Nord: 546.953 USD – O sumă mai mică, dar care evidențiază relațiile cu un alt regim comunist.
• Tanzania: 99.000 USD
• RD Congo/fostul Zair: 88.326 USD

Motivele din spatele generozității

De ce oferea Ceaușescu aceste împrumuturi? Motivele sunt probabil multiple și complexe, specifice politicii externe a regimului comunist:

• Extinderea influenței comuniste: Sprijinirea regimurilor comuniste sau a celor care se declarau „anti-imperialiste” era o modalitate de a extinde influența României în lume și de a se distanța de blocul sovietic.
• Obținerea de avantaje economice: De multe ori, acordarea împrumuturilor era legată de contracte comerciale sau de accesul la resurse naturale.
• Prestigiu internațional: Ceaușescu, în ciuda izolării sale, căuta să se prezinte ca un lider important pe scena internațională, iar acordarea de împrumuturi era o modalitate de a-și consolida această imagine.

O moștenire problematică: Reducerea masivă a datoriilor

După căderea regimului Ceaușescu în 1989, România s-a confruntat cu o situație paradoxală: țara era un creditor important, dar mulți dintre debitorii săi se aflau în dificultate economică sau politică. În contextul unei economii românești în tranziție, recuperarea acestor sume a devenit o prioritate, dar și o provocare uriașă.

În multe cazuri, datoriile au fost reduse drastic, între 80 și 90%. Acest lucru s-a datorat atât dificultăților financiare ale țărilor debitoare, cât și negocierilor care vizau obținerea unei sume, oricât ar fi fost de mică, în locul unei sume uriașe foarte greu de recuperat. Această decizie, deși pragmatică, subliniază dificultățile moștenite de România post-comunistă. Practic, țara a renunțat la o mare parte din sumele datorate pentru a încerca să recupereze măcar o parte din investițiile sale.

Eforturile de recuperare și situația actuală

Deși majoritatea datoriilor au fost reduse sau anulate, România a continuat eforturile de a recupera măcar o mică parte din sumele acordate. Între sfârșitul lunii iunie 2016 și sfârșitul anului 2017, România a reușit să recupereze aproape 93 de milioane de dolari americani.

În ciuda acestor eforturi, situația datoriilor neachitate rămâne complexă. În 2022, se estima că aceste țări datorau României încă 549 de milioane de dolari, la care se adăugau 1,6 miliarde de ruble transferabile. Rubla transferabilă, o monedă de cont folosită în blocul comunist, având în 2025 ca echivalent 0,987.412 grame de aur pur, ceea ce, la cursul de schimb al aurului, se traduce la acest moment în aproximativ 88 de dolari pentru fiecare rublă transferabilă, echivalentul a încă 1,6 miliarde de USD.

Prin urmare, la suma datorată in dolari, trebuia adăugată suma echivalentă in dolari a rublelor, ceea ce înseamnă că suma datorată era imensă.

Concluzii

Saga datoriei externe a României sub Ceaușescu rămâne o lecție importantă despre riscurile împrumuturilor masive și despre consecințele politicii de austeritate. Deși regimul a reușit, în final, să achite datoria, acest lucru s-a făcut cu un preț imens pentru populație. Istoria acestui episod tragic subliniază importanța unei abordări economice echilibrate, bazată pe investiții eficiente și dezvoltare sustenabilă, nu pe îndatorare nesăbuită și sacrificii umane. Mărturie a unei politici economice eronate, această poveste servește ca un avertisment pentru generațiile viitoare.