Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au învățat să extragă leșia din cenușă de lemn și să o folosească în diverse scopuri – de la spălare, curățare și până la vopsire a țesăturilor și, desigur, au început să facă detergent din ea. Ei bine, motivul principal îl reprezintă faptul că cenușa în sine are calitățile sale specifice: conține carbonat de sodiu și carbonat de potasiu, două substanțe foarte eficiente pentru degresare. Prin urmare, chiar și astăzi o puteți folosi pentru a vă curăța casa și spăla rufele prin prepararea unor detergenți naturali din acest agent de curățare istoric. Dar cum se face leșia din cenușă? Toate informațiile de mai jos, vă vor ajuta în acest sens.
Ce este leșia din cenușă?
Leșia de cenușă este un agent de curățare istoric pe bază de apă și cenușă. Acest lichid a fost până la mijlocul anilor 20 unul dintre cele mai folosite produs de curățare al rufelor și pardoselilor, în special datorită accesibilității, și usurinței sale în utilizare. Modalitatea de prepararea leșiei nu era și nu este altceva decât reproducerea unui fenomen natural numit leșiere. Practic, reprezenta extracția elementelor solubile într-o masă solidă folosind un solvent. În cazul nostru, solventul este apă distilată, iar solidul este cenușa. Trecerea apei prin cenușă face ca diferitele săruri prezente în cenușă să intre în soluție, creând o soluție alcalină care este folosită ca înălbitor și detergent atât pentru haine, cât și pentru alte utilizări casnice.
Care sunt avantajele folosirii leșiei din cenușă?
Cei drept, prepararea leșiei din cenușă de lemn are următoarele avantaje:
- biodegradabilitate;
- cost aproape zero;
- reciclarea unui material rezidual;
- fără ambalaje folosite și mai mult spațiu în casă.
Foarte economică, are un cost de preparare practic inexistent. De obicei, leșia de cenușă poate fi obținută atât prin metoda la rece, cât și prin metoda la cald.
Cum se prepară leșia din cenușă la rece?
Pentru a face leșie din cenușă la rece, veți avea nevoie de o găleată din plastic sau oțel (atâta timp cât nu este aluminiu care reacționează cu leșia), sticle de plastic, un polonic, apă de ploaie și cenușă de lemn.
- 1 parte de cenușă din lemn de esență tare (frasin, stejar etc.);
- 5 părți de apă de ploaie sau apă demineralizată.
Mod de preparare:
După ce ați terminat de cernut fin cenușa, puneți-o într-o găleată de plastic și turnați apă peste ea, întotdeauna într-un raport de 5:1.
În acest moment, lăsați cenușa timp de cel puțin 3 săptămâni (vara) sau 6 săptămâni (iarna), iar la fiecare două zile agitați găleata pentru a-i permite leșiei să se formeze. Cu cât amestecați mai mult și lăsați să se “matureze”, cu atât soluția de leșie va deveni mai consistentă.
În ultima zi, nu amestecați și lăsați cenușa să se depună complet pe fund, apoi folosiți un polonic pentru a colecta leșia (încercând să nu mișcați cenușa) și turnați-o în sticle de plastic sau de sticlă.
Cum se prepară leșie de cenușă la cald?
Pentru a face leșie din cenușă la cald, veți avea nevoie de un ceaun din oțel, un borcan de sticlă, o sită și un ciur, un polonic, o pânză pentru strecurat, apă de ploaie și cenușă de lemn.
- 1 parte de cenușă din lemn de esență tare (frasin, stejar etc.);
- 5 părți de apă de ploaie sau apa demineralizată.
Mod de preparare:
Începeți prin a cerne cenușa printr-o sită cu ochiuri medii, curățând-o de corpurile străine mai mari, iar apoi treceți-o printr-o altă sită sau printr-un ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari.
După ce ați cernut-o fin, turnați apa și cenușa în ceaun (5 pahare de apă pentru fiecare pahar de cenușă) până se umple, dar nu complet.
Între timp, puneți ceaunul pe foc și amestecați frecvent soluția până dă în clocot. Acoperiți vasul cu un capac si fierbeți-o în continuare 2-3 ore la foc mic, amestecând-o din când în când (cu cât fierberea este mai îndelungată, cu atât leșia va fi mai puternică).
Din moment ce ați stins focul, acoperiți ceaunul cu o pătură, lăsați leșia să se odihnească 48 de ore și apoi folosiți un polonic pentru a-o colecta. Transferați doar partea lichidă (leșia) într-un borcan curat, punând deasupra o pânză pentru strecurat care reține impuritățile și având grijă să nu deplasați cenușa de pe fund.
După o zi, mai multă cenușă ar fi trebuit să se așeze pe fund. Repetați operațiunea până când leșia de cenușă nu mai prezintă depuneri și este perfect limpede și de culoare cenușiu-gălbuie.
Cum se folosește leșia din cenușă?
Leșia de cenușă este un fel de „sodă caustică” naturală și din acest motiv are o foarte mare putere de curățare:
- Adăugați ½ pahar de leșie în compartimentul de detergent al mașinii de spălat.
- În mașina de spălat vasele, adăugați 1 cană de leșie la spălare.
- Pentru a spăla manual vasele, este suficient să adăugați 1 cană de leșie în apa de spălat.
- Adăugați 500 ml de leșie într-o sticlă cu pulverizare pentru a curăța geamurile și oglinzile.
- Pentru a-o folosi pe post de detergent de detergent de podea, pur și simplu, adăugați 1 pahar de leșie în 3 litri de apă.
- Pentru a degresa alte suprafețe, procedați astfel: adăugați 500 de ml de leșie și 500 de ml de apă într-o sticlă cu pulverizator și apoi adăugați câteva picături de ulei esențial de ulei de arbore de ceai, pentru a-i da o putere de dezinfectare și mai mare.
- Puteți folosi leșie de casă la fel ca orice rețetă de săpun.
Cum se păstrează leșia?
Leșia obținută din cenușă durează ani de zile și nu are o dată exactă de expirare. Totuși, trebuie să o păstrați întotdeauna în sticle de sticlă și să o depozitați într-un loc răcoros, uscat și departe de lumina directă a soarelui. Mai rămâne doar să o etichetați!
No Comment! Be the first one.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.