Se întâmplă deseori să cumpărăm un sac mare de cartofi, dar să nu îi folosim pe toți imediat. Iar după o perioadă lungă de timp constatăm brusc ca aceștia au devenit complet sau parțial verzi. Chiar și pe vremea bunicii, se spunea că nu trebuie să-i consumăm niciodată în această stare, deoarece sunt dăunători sănătății, ba chiar otrăvitori. Dar de ce se înverzesc cartofii? În acest articol, vom explica pe larg cauzele.
Cuprins
De ce se înverzesc cartofii?
Deci, în termeni simpli, după cum știm cu toții, cartofii sunt tuberculi care cresc sub pământ, astfel încât aceștia devin verzi atunci când sunt depozitați necorespunzător, de exemplu, când sunt expuși la excesul de lumină. Tuberculii aflați sub pământ nu sunt inițial verzi, deoarece razele soarelui nu pătrund în sol. De asemenea, tuberculii nu se înverzesc în urma expunerii la lumină artificială, deoarece procesul de fotosinteză este posibil doar prin lumina absorbită de către clorofilă, un pigment verde prezent în frunzele tuturor plantelor. Evident, această clorofilă nu este otrăvitoare, dar acumularea sa în interiorul cartofului indică prezența unei alte substanțe numite solanină, care este prezentă în celulele tuberculului.
Solanina este un alcaloid otrăvitor, înrudit chimic cu steroizii, care este produs în plantele din familia Solanacee. Această substanță este prezentă în orice parte a plantei – în frunze, fructe, tulpini, tuberculi etc. Tuberculii cartofilor comestibili conțin până la 0,05% solanină (în tuberculii germinați, verzi, nivelul de solanină crește semnificativ).
Solanina este toxică pentru oameni, deoarece inhibă enzimele responsabile de funcționarea sistemului nervos. În plus, substanța poate distruge și membranele celulare și poate afecta negativ permeabilitatea mucoasei intestinale.
În doze mari, provoacă greață, vărsături, diaree și dureri de cap. În urma consumului unei doze foarte mari, poate provoca paralizie, convulsii și chiar comă. Totuși, pentru a ajunge să experimentăm toate aceste lucruri, ar trebui să consumăm o mulțime de cartofi verzi, sau foarte verzi. Un indicator al nivelurilor ridicate de otravă din cartofi este gustul amar.
Este sigur să mâncăm cartofi verzi?
Curățarea cartofilor elimină o mare parte din solanină, care este conținută mai ales în coajă. Gătitul, pe de altă parte, nu modifică nivelul de solanină.
Dacă cartofii prezintă câteva pete verzi, trebuie să-i curățăm puțin mai adânc acolo unde coaja și pulpa a devenit verde. Dacă sunt aproape complet înverziți, cel mai bine este să îi folosim ca cartofi de sămânță. Pentru a face acest lucru, pur și simplu îi vom depozita într-un loc întunecat pentru a germina, iar la momentul potrivit vom planta toți tuberculii încolțiți.
Ce cantitate de solanină de cartofi verzi poate fi fatală?
Experții definesc consumul a 2-5 miligrame de solanină de cartofi/kg greutate corporală ca doză toxică acută. Cea mai mică doză letală este de aproximativ 6 miligrame pe kilogram de greutate corporală, deși trebuie luate în considerare fluctuațiile individuale semnificative. Grădinarii casnici recoltează de obicei cartofi cu un conținut de alcaloizi cu mult sub 100 mg/kilogram din peticele de legume cultivate organic pe care le cresc ei înșiși. Din acest motiv, intoxicația cu solanină de la cartofii sănătoși și fără pete verzi este foarte rară.
Cum să prevenim înverzirea cartofilor?
După cum am putut vedea puțin mai sus, cartofii produc solanină atunci când intră în contact cu lumina. Prin urmare, este esențial să-i depozităm într-un loc adecvat pentru a preveni înverzirea cartofilor. Recomandat ar trebui să-i păstrăm într-un loc răcoros și întunecat. Temperaturile ar trebui să fie între 4°C și 10°C. Subsolurile și beciurile sunt de obicei cele mai bune spații de depozitare pentru aceștia. Totuși, este ideal să păstrăm cartofii într-un sac opac sau într-o cutie specială de cartofi.
Frigiderul nu este locul potrivit pentru depozitarea cartofilor, deoarece temperatura scăzută poate crește conținutul de solanină din cartofi. Practic, are sens să cumpărăm doar cantitățile de cartofi pe care să-i folosim în timp util.
No Comment! Be the first one.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.