Dolmen și Menhir – megaliții din epoca neolitică care opreau cutremurele interziși de Biserică

Megalitul este un monument religios sau funerar, din piatră brută, de mari dimensiuni.

Un megalit este un monument constituit dintr-una sau mai multe pietre de mari dimensiuni, așezate în cercuri, aliniate, ridicate de către oameni, în general în cursul preistoriei, fără ajutorul mortarului și nici al cimentului pentru a-i fixa structura. Numele provine din termenii grecești megas (μέγας) „mare” și lithos (λίθος) „piatră”.

Megalitele au forme și structuri diferite, deși pot fi identificate anumite tipuri de bază. Un exemplu este reprezentat de menhir, un bolovan de piatră neprelucrată, înfipt în pământ.

Istoria ascunsă: Dolmenul și menhirul sunt printre cele mai vechi monumente existente, datând din perioada neolitică. Majoritatea au fost ridicate în Europa între 4500 și 2500 î.Hr. Aceste monumente megalitice sunt o mărturie a intensităţii cultului morţilor şi credinţei în nemurirea sufletului, în perioada neoliticului.

Menhir, rolul său:

Menhirul = Simbolul perfecțiunii și al vieții eterne.

Menhirii plasați în acest gen de formațiune circulară se încarcă la răsăritul Soarelui cu curentul teluric din solul din apropierea acestora ce este atras de megaliți. Curenții magnetici din zonă ajung în zorii zilei la un nivel maxim de intensitate și apoi scad în cursul serii.

Vortexul energetic generat de aceste situri megalitice concentrează o imensă cantitate de energie. Aceste zone sunt considerate ca fiind veritabile porți către anumite planuri astrale. De cele mai multe ori, în locurile în care există astfel de vortexuri energetice apar unele anomalii gravitaționale. Cultura populară a asociat adesea menhirii cu celții, adevărul fiind cu totul altul, deoarece menhirii au existat cu câteva mii de ani înainte de venirea celților în Europa.

Biserica daciană universală, după cum constată marele Pitagora. Simbolul acestei biserici este bolovanul de piatra – menhirul.

Dolmen, rolul său:

Spre deosebire de un Menhir, funcția Dolmenului {doi = masă, men = piatră, în Ib. bretonă) este de a se încărca cu energia negativă transmisă de Menhirii pe care se sprijină, iar odată saturată de energie negativă, inversarea va avea loc în efectul solar pozitiv (galben, cald, luminos, mono-Magnetică cu polaritate spre „Nord”) specializată în penetrarea subsolului. De asemenea, Dolmenii erau un fel de cavouri artificiale, formate din câteva pietre mari, peste care s-au aşezat, cu acoperiş, enorme blocuri de piatră, prevăzute cu un orificiu, „orificiul sufletului” cum a fost numit de cercetători, ce servea fie pentru a se introduce hrana în mormânt, fie ca uşă de intrare şi ieşire a sufletului mortului.

Dolmen
Fiind energie mono-magnetică, aceasta va atrage cantități tot mai mari de energie mono-magnetică negativă (congestionată în adâncurile planetei și sursa de cutremure).

Importanța Dolmenilor și Menhirilor

În vremuri străvechi se știa cum să oprească cutremurele, în România existau mulți Dolmenii și Menhirii, dar apoi religia creștină a făcut astfel încât să fie distruși.

În toate aceste regiuni, tradițiile locale spun ca popoarele vechi își făceau rugăciunile înaintea acestor pietre, încredințați că se adresează însăși divinității.

Cu ele și-au făcut oamenii lăcașuri de rugăciune, mari aliniamente, cercuri sacre.

Menhirul este temelia bisericii universale, temelia adevăratului ortodoxism, în sensul strict al cuvîntului.

În regiunile unde este prezent menhirul, populația vorbește un dialect neînțeles nici de francezi, nici de englezi etc. ceea ce denotă că numele lor sânt luate din vechile dialecte: menhiri, cromlechi; în Sardinia – “Pietre del circo”, toate cu același caracter religios.

Obiecte de groază mistică, sau de teroare, de legende stranii, fabuloase și socotite opere supranaturale, ele sunt anterioare oricărei arte orientale egiptene sau asiatice.

Unde se găsesc?

Întâlnim aceste monumente pe toată suprafața pământului, pe ambele emisfere, în unele locuri sunt mai numeroase, iar în altele sunt dispuse la distanțe foarte mari și rare.

Cele situate în afara Europei sunt puține și foarte departe unele de altele, iar cea mai mare parte au aspectul de adevărate opere de artă, care au scăpat atenției arheologilor.

Cele existente în Europa stârnesc de secole curiozitatea și interesul oamenilor de știință și inspiră o teroare mistică celor din jur.

Numele lor e menhir sau menir, iar cea mai mare parte se găsesc în Franța (Bretania), Anglia, Irlanda, Scoția etc., formând mari aliniamente sau cercuri sfinte (Cromlech). Noi avem Curm. Numele lor sunt luate din vechile dialecte galice.

Asemenea monumente se afla în nordul Franței (Armorica), în Anglia (Irlanda), în Spania, dincolo de Gibraltar, în nordul Africii.

Ați auzit vreodată de vreun cutremur în Franța?… Noi, nu!

Ptolemeu, marele geograf, le găsește în Egipt.

Se mai semnalează în Rusia, prin Siberia, India, Asia (Chaldeea, Persia, Palestina), în America și peste tot pământul.

Profesorul italian Ed Morse a descoperit grupuri de dolmene la baza munților situați la 10 mile de Osaka (Japonia).

În România, statui-menhir au mai fost descoperite în Transilvania, în zona dintre localităţile Baia de Criş şi Ţebea, la Ciceu-Mihăieşti, Floreşti, Gherla şi Pianu de Jos, precum și în județul Tulcea, în apropierea localităţii Peceneaga.

De ce au fost ridicate aceste structuri megalitice în România?

Astfel, înțelepciunea antică a inventat Dolmenii și Menhirii, unul cu scopul de a acumula energie solară și de a o aduce sub pământ, celălalt cu scopul evident de scurgere, prin enorma pietrei ascuțite care indică spre cer, energie terestră acumulată în exces, restabilind astfel echilibrul.

Cum au fost interzise?

Pentru superstiție, întrucât Biserica creștină le considera temple păgâne și, prin urmare, a dat ordine să le demoleze, fără să fi înțeles niciodată scopul real al acestora.

Conciliul Ecumenic ținut la palatul Trulli din Constantinopole, compus dintr-o preoțime influențată de Vechiul Testament, a hotărât să se dărâme pretutindeni aceste pietre sfinte, oprind până și pomenirea numelui lor.

Civilizațiile care au succedat culturii megaliților, Imperiul Roman și, mai târziu, creștinismul au interzis venerarea acestor pietre și chiar au distrus multe complexe de menhire, ceea ce a condus, dacă este să dăm crezare legendelor, la numeroase cutremure de pământ, inundații, alunecări de teren în zonele ce au fost lipsite astfel de „protecția” acestor cromlehuri.

“Istoria și descrierile călătorilor antichității, ca și arheologii moderni, au semnalat existența unei imense cantități de monumente brute, mai primitive decât toate monumentele cele mai frumoase ale antichității”. Aceste “razii”, de cea mai veche artă primitivă se găsesc răspândite în întreaga omenire. Oriunde rămâne amintirea unei străvechi civilizații”