Paranormalul este o realitate insolită, fie că vrem sau nu. Dar ca să fim onești (cel puțin în legătură cu un articol anterior pe care l-am scris în această publicație) nu e foarte des întâlnit. Sau cel puțin nu atât de des pe cât ne-am dori. Trebuie să fim clari de la început: majoritatea celor care se pretind a avea abilități paranormale sunt simpli șarlatani. Unii o fac pentru bani, în timp ce alții o fac pentru atenție. Vom include în această categorie a șarlatanilor „comerciali” așa-ziși paranormali faimoși precum Uri Geller, Daniel Dunglas Home, Eusapia Palladino, Rasputin, mișcarea spiritistă sau autoproclamați vindecători precum cunoscuții chirurgi filipinezi.
Ce au în comun toți aceștia? Nu sunt paranormali cum am crede ci doar iluzioniști sau simpli prestidigitatori cu „legende” bine construite pentru a atrage atenția, banii sau protecția publicului ori a unor persoane influente. Home a lucrat pentru Casa Regală a Franței, iar Rasputin pentru țarul Rusiei, indivizi ușor de manipulat de către acești pretinși magicieni. Deci, așa numitele puteri precum levitația, telechinezia, chemarea morților de către spiritiști, materializarea diferitelor obiecte sau operația fără bisturiu a medicilor filipinezi sunt simple trucuri de iluzionism și prestidigitație. Aceste trucuri folosesc în același timp cele mai noi descoperiri ale științei pentru a fi mai convingătoare. Publicul larg s-a lăsat păcălit de puterile acestor pretinși paranormali datorită argumentului cum ca aceștia din urmă au fost verificați de oameni de știință serioși. Dar și oamenii de știință se pot lăsa păcăliți ușor de către un prestidigitator abil. Numai un prestidigitator sau un magician poate demasca un pretins prestidigitator care se dă drept paranormal. Caraghios dar și tragic este faptul că mulți dintre oamenii de știință prezenți la spectacolele acestor așa-ziși magicieni au încercat să găsească explicații așa-zis științifice pentru manifestările la care au fost martori când totul era doar prestidigitație.
Pericolul cel mai mare pe care îl reprezintă acești indivizi nu constă în faptul că iau banii credulilor. Unii dintre acești indivizi precum chirurgii filipinezi pot pune viețile bolnavilor în pericol. Sunt numeroase cazurile de pacienți care au crezut în abilitățile acestora refuzând apoi un tratament convențional și murind cu speranța că au fost vindecați de pretinșii vindecători filipinezi.
Paranormalul există, acest lucru este ceva sigur. Serviciile secrete dar mai ales cele din Federația Rusă tratându-l cu seriozitate dar paranormalii autentici folosiți de aceste instituții de forță apar foarte rar în public pentru a se da mari cu abilitățile lor. Restul sunt însă niște simpli șarlatani dornici de bani.