Moartea lui Lenin în 1924, a adus o perioadă marcată de lupte acerbe pentru putere între urmașii săi. În prim plan: Leon Troțki și Iosif Stalin. Doi revoluționari cu egouri pe măsură care se vor ciocni într-o luptă sângeroasă din care doar unul va ieși învingător. Un Stalin pragmatic a fost nevoit să înfrunte un autentic marxist în persoana creatorului Armatei Roșii. Troțki era un idealist, dar un idealist malefic care visa, alături de cohortele sale de fanatici, să construiască o utopie care avea toate șansele să se transforme într-un coșmar. Militarizarea muncii a fost una din propunerile lui Troțki și una din căile prin care acesta dorea construirea cât mai rapidă a marxismului în Rusia.
Rivalul lui Stalin dorea armate de muncitori cărora să li se aplice disciplina cazonă și implicit pedepse dure pentru cei care crâcneau Obedienții aveau să primească o răsplată sub formă de ordine sau alte stimulente. Munca forțată, împărțirea indivizilor în stăpâni (printre aceștia și Troțki) și cei care muncesc pe degeaba. Mai bine spus marxistul autentic dorea reintroducerea sclaviei. Anularea integrală a proprietății private și a banilor erau măsuri propuse de Troțki pentru ca noii sclavi să nu aibă posibilitatea de a se răscumpăra. Troțki afirma însă că oamenii nu vor fi sclavi, deoarece ei nu muncesc pentru stăpân, ci pentru Stat. Probabil revoluționarul evreu credea în legende conform cărora poporul rus este format din Ivani fără coloană vertebrală care după ani de iobăgie în slujba Țarului vor accepta sclavia marxistă.
Stalin a anulat procesul de militarizare a muncii început de rivalul său imediat ce acesta a fost izgonit din înălțimile puterii. A introdus o alternativă ceva mai umană (dacă se poate spune așa) precum colhozurile.Ultimii troțkiști din URSS și-au întâlnit soarta în timpul Marii Epurări care a făcut victime și în rândul corpului ofițeresc al Armatei Roșii. Troțki a urmat ceva mai târziu în Mexic.
Troțki se poate pune alături de un alt revoluționar, germanul Ernst Rohm, temut comandant al trupelor SA naziste. Acesta, la rândul său, a fost urmat cu fanatism de hoarde de spălați pe creier fiind dornic în același timp să ia puterea chiar și prin mijloace violente. Dar, asemenea lui Rohm, Troțki și mulțimile sale de ciraci, nemulțumiți de posturile căpatate după preluarea puterii, au declarat ferm că Revoluția nu s-a terminat ci că ea trebuia să continue. Să continue până când Troțki, respectiv Rohm, avea să câștige pozițiile de conducere dorite pentru a-și impune în acest fel politicile.
Stalin a fost acuzat de rivalul său ca fiind autoritar și, în același timp, responsabil de uciderea în masă a oponenților. Dar Troțki ar fi putut fi la fel de ușor acuzat de către Stalin de aceleași fapte. Dacă troțkiștii ar fi venit la putere crimele lor le-ar fi depășit cu mult pe cele staliniste cunoscut fiind radicalismul celor dintâi. Nu degeaba Troțki și discipolii săi au fost acuzați de deviaționism de stânga. În timp ce troțkiștii propuneau marxismul în formele sale cele mai extreme, Stalin a venit cu o formă mai blândă de socialism care a pregătit Uniunea pentru anii grei care au urmat.
Spre sfârșitul vieții, bătrânul marxist începuse să se prindă că Stalin cocea ceva. Troțki realiza că dictatorul aflat la putere în Uniunea Sovietică se pregătea să invadeze Europa foarte curând și a dat de înțeles acest lucru. Pioletul lui Mercader a pus însă punct vieții sale exact la timp.
Comunismul s-a dovedit o cvasi-utopie, imposibil de aplicat în rândul unor comunități mari de oameni. El supraviețuiește în schimb în locuri precum kibutzurile evreiești unde, ce să vezi, chiar funcționează. Dar nici acolo perfect.
Autor: Cimpoieru Ciprian
Consecințele societății de consum
Studiul banilor deghizează adevărul…
