Fractura de platou tibial este un prejudiciu relativ comun, care, în cele mai multe cazuri, apare ca urmare a unei căderi, după un salt sau după un impact puternic traumatic sau sucirea necorespunzătoare a gleznei. Deși depinde mult de gravitatea sa: cu cât este mai mare, cu atât tratamentul este mai dificil. Ca orice fractură, timpul său de vindecare biologică este în jur de trei luni. În continuare, vom vedea care sunt cauzele, simptomele și cum are loc recuperarea!

Fractura de platou tibial

O fractură de tibie chiar sub genunchi este numită fractură tibială proximală (pilon si platou tibial) sau fractură de platou tibial. Tibia proximală este partea superioară a osului piciorului unde se lărgește pentru a forma articulația genunchiului.

Pe lângă fractură, țesuturile moi (piele, mușchi, nervi, vase de sânge și ligamente) pot fi deteriorate și ele în momentul traumei. Atât oasele rupte, cât și orice alte leziuni ale țesuturilor moi trebuiesc tratate împreună. În multe cazuri, este necesară o intervenție chirurgicală pentru a restabili rezistența, mișcarea și stabilitatea piciorului și reduce astfel riscul de a creste riscul dezvoltării osteoartritei la genunchi.

Descriere

Există mai multe tipuri de fracturi de platou tibial. Osul se poate rupe drept (fractură transversală) sau în multe bucăți (fractură multiplă).

Uneori aceste fracturi se extind până la genunchi, separând suprafața articulației în mai multe părți. Aceste tipuri de fracturi se numesc intraarticulare.

Suprafața superioară a tibiei (platoul tibial) este formată din os spongios, care are aspect de „fagure” și este mai moale decât osul gros al tibiei inferioare. Fracturile care implică platoul tibial apar atunci când o forță împinge extremitatea inferioară a femurului în osul moale al plăcii tibiale. Impactul determină adesea osul spongios să se comprime și să se scufunde ca și cum ar fi fost o bucată de polistiren care a fost călcată în picioare. Această deteriorare a suprafeței osoase poate provoca alinierea necorespunzătoare a membrelor, iar în timp poate contribui la osteoartrită, instabilitate și mișcare redusă a genunchiului.

Fracturile tibiale proximale pot fi închise (ceea ce înseamnă că pielea din jurul osului fracturat este intactă) sau deschise (când osul străpunge pielea și iese în afară). O fractură deschisă este atunci când un os se rupe în așa fel încât fragmentele osoase ies prin piele sau o rană pătrundă până la osul spart. Fracturile deschise cauzează adesea mult mai multe daune mușchilor, tendoanelor și ligamentelor din jur. Aceste fracturi severe au un risc mai mare de complicații, cum ar fi infecția, și au o durată mai mare de vindecare.

Cauze

O fractură a platoului tibial, în majoritatea cazurilor, este rezultatul unei traume cu energie mare, cum ar fi un accident de mașină, accidente sportive sau căderi de la înălțime. În general, 52% din cazuri sunt provocate de accidente rutiere, 17% de căderi și 5% de activitățile sportive sau recreative. Factorul determinant în producerea acestei fracturi este forța aplicată cu o componentă de sarcină axială pe genunchi. În cel de-al doilea caz, traumele cu energie redusă, pot fi rezultatul unei simple căderi, din cauza osteoporozei.
Persoanele în vârstă care au un os mai slab, adesea suferă de acest tip de fractură chiar și după traume minore, cum ar fi o simplă cădere dintr-o poziție în picioare sau de pe un trotuar.

Simptome

  • Durere: este de obicei foarte severă.
  • Umflare și dificultăți în flexia genunchiului.
  • Amorțeală în jurul piciorului: amorțeală sau „furnicături” în jurul piciorului poate fi un semn de deteriorare a nervilor sau umflare excesivă în interiorul piciorului.
  • Deformare: genunchiul poate părea „în afara locului”.
  • Picior palid și rece: Un aspect palid sau rece al piciorului poate sugera că alimentarea cu sânge a fost afectată într-un anumit fel.

Dacă aveți aceste simptome după o accidentare, asigurați-vă că ajungeți rapid la cea mai apropiată cameră de primiri urgențe pentru o evaluare medicală.

Tratament și recuperare

O fractură de tibie proximală poate fi tratată chirurgical sau nechirurgical. Există beneficii și riscuri asociate ambelor forme de tratament. Evaluarea gravității fracturii este sarcina examinărilor instrumentale, cum ar fi radiografia și CT, care vor furniza informații importante cu privire la alegerea tratamentului. În marea majoritate a cazurilor, tratamentul utilizat este chirurgia de osteosinteză, dacă țesuturile moi din jurul fracturii pot fi abordate chirurgical.

Fiind o fractură articulară, chirurgia trebuie să realizeze o reducere anatomică a fracturii și cu o sinteză de o stabilitate absolută. Scopul final al tratamentului trebuie să fie de fapt imobilizarea imediată, pentru a ajuta articulația să își păstreze sarcina, aceea de a facilita mersul. Această sarcină trebuie să fie în mod natural graduală. Inițial, în prima lună poate fi supusă la aproximativ 20 kg, sau greutatea membrului în sine, cu o creștere ulterioară bazată pe durerea percepută și pe examenele de urmărire.

În cele din urmă, scopul chirurgiei este, de asemenea, să asigure condiții bune pentru articulație pe termen lung. Fractura platoului tibial trebuie redusă cu cea mai mare atenție, fără pași articulari, pentru a limita riscurile de apariția unei artroze post-traumatice precoce, cu durere și consecință limită funcțională.

Un pas important către vindecarea accelerată după o fractura de tibie proximală presupune urmarea unor exerciții de fizioterapie cu apă. De asemenea, adesea este utilizat un sistem de mobilizare pasivă continuă a genunchiului (numit kinetec), care oferă posibilitatea de a grada o anumită plimbare articulară cu o viteză de mișcare a echipamentului, astfel încât recuperarea să fie constantă și controlată. Recuperarea completă, cu revenirea posibilă la activitatea sportivă, are loc, de obicei, la șase luni după traumatism.

 

Comentarii pe Facebook