Masacrul de la Timișoara din 1989: o minciună istorică spusă și generaţiilor ce urmează

Timișoara, 17 decembrie 1989: în presa românească și internațională apar pe rând sau concomitent, relatări care au apărut născut și sa răspândit pe baza unei surse anonime despre numărul mare de decedați de la Timișoara, în timpul Revoluţiei române de la sfârşitul anului 1989 au fost caracterizate ca dezinformare, fals, exagerare, fake, neprofesionalism, minciună, invenţie, lipsă de obiectivitate. Exagerarea numărului de victime (morţi şi răniţi) şi a modului în care aceştia au fost brutalizaţi de către forţele de represiune a avut ca efect macularea idealurilor pure ale mişcării de protest, a adevărurilor strigate atunci în stradă, plasând oamenii şi faptele într-o nedorită cursă a senzaţionalismului mediatic.

„Mii de morţi şi răniţi fără număr!” Primii care au răspândit dimensiunea erorii atât de ample care a condus spre revoluția împotriva regimului Ceaușescu de până la Crăciunul din 1989 au fost editorii MTI, o agenție de presă maghiară, care au pretins că au aflat de la un „călător cehoslovac”, a cărui identitate nu a fost niciodată dezvăluită.

Plecând de la premisa veridicităţii rezultatelor investigaţiei MTI, au fost relatate informații în presa întreagă despre această tragedie, cum că s-ar fi descoperit unele gropi comune în interiorul cărora se aflau mii de cadavre de oameni mutilați, torturați și uciși în timpul masacrului. A urmat o statistică, de unde a reieșit că în Timişoara au fost 4700 de decese, cel puțin 2000 de răniți, ca apoi 13.000 de persoane să fie condamnate la moarte.

Situația a fost dramatic prezentată în perioada Crăciunului de către presa internațională. Nenumărate reprezentații cu titlu de premieră, care mai de care mai dramatice și surprinzătoare au fost accesibile publicului larg din străinătate, în ciuda lipsei unor probe reale oficiale.

Ulterior, s-a descoperit că mormintele în masă nu existau, nici măcar cadavrele victimelor ucise. Ceea ce trebuia să fie unul dintre cele mai crude genocide din perioada postbelică, sa dovedit a fi una dintre cele mai mari minciuni din istorie.

Trupurile nu aveau nicio legătură cu Revoluția și represiunea

În realitatea, miile de morți nu existau; imaginile persoanelor ucise erau de fapt cadavrele a 19 persoane care muriseră cu ceva timp în urmă, în special oameni ai străzii și bețivi care au fost dezgropați din Cimitirul Săracilor și trimiși la Institutul de Medicină Legală cu câteva zile înainte de difuzarea imaginilor. Morţii vechi dezgropaţi din Cimitirul Săracilor vor fi fotografiaţi şi filmaţi cu frenezie, iar hidoasele imagini vor face înconjurul lumii. Pe scurt, a fost un scenariu bine pus la punct, un fals bine făcut, care devenise viral și pe care publicul l-a digerat. Făptașii și instigatorii acestui „Fake” rămân și astăzi necunoscuți. Se pare că regizorii acestui show erau niște oponenți sau foști colaboratori ai lui Ceaușescu.

Trupurile corpurilor scoase din mormintele prăpădite au avut un rol important în mediatizarea Revoluţiei române, stârnind sentimente profunde în opinia publică. În acest mod, mass-media internaţională a putut mobiliza factorii de decizie şi a contribuit la prăbuşirea regimului comunist.